* Valoarea exporturilor de bunuri ale României în Africa a crescut, în 2013, la 2,055 miliarde de euro, faţă de 1,786 miliarde de euro în 2012, în timp ce exporturile de bunuri ale UE spre continentul african au urcat la 152,869 miliarde de euro, de la 150,701 miliarde de euro, arată datele publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
* Ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, secretarul de stat Dan Manolescu şi o echipă tehnică a Ministerului Finanţelor Publice /MFP/ au avut, joi, noi consultări cu reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, cu cei ai Federaţiei Operatorilor Români de Transport, precum şi cu cei ai Asociaţiei Române de Logistică, pe marginea unor măsuri de sprijin pentru transportatorii licenţiaţi.
* Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s (S&P) a revizuit în creştere, de la negativă la stabilă, perspectiva ratingului suveran al Ungariei, deoarece avansul economiei se accelerează, transmite Bloomberg.
* Creditarea va reveni pe plus în câteva luni, având în vedere că asistăm la o intensificare a promovării creditelor, iar o parte din banii eliberaţi prin reducerea rezervelor minime obligatorii atât la lei cât şi la valută de la începutul acestui an au mers către sporirea creditării, a declarat vineri guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
* Niciun investitor dintre cei patru care au achiziţionat caietul de prezentare pentru privatizarea Oltchim nu a depus ofertă angajantă în termenul limită, o parte dintre aceştia solicitând un nou termen, de 30 de zile, informează consorţiul de administratori judiciari ai Oltchim, RomInsolv şi BDO Business Restructuring SPRL.
Termenul limită de depunere a ofertelor angajante de cumpărare a acţiunilor deţinute de Oltchim SA la Oltchim SPV a fost 28 martie, ora 11,00.
* România are 10 incubatoare de afaceri pentru IMM-uri, iar în 2014 vom mai deschide trei, rămânând, însă, sub media Uniunii Europene, a spus, vineri, Adrian Panait, consilier în Departamentul pentru pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, într-o conferinţă de specialitate.
* Ucraina şi Fondul Monetar Internaţional discută acordarea primei tranşe de trei miliarde de dolari din pachetul de asistenţă financiară de 14 — 18 miliarde de dolari, a anunţat, vineri, ministrul ucrainean de Finanţe, Oleksander Shlapak, transmite Reuters.
* Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/ a prelungit până la data de 31 martie sesiunea de înscriere a producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor de autovehicule pentru „Programul Rabla 2014”, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, vineri.
* Economia Marii Britanii a crescut anul trecut cu 1,7%, arată datele publicate vineri de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), mai puţin decât estimările anterioare, de 1,8% şi de 1,9%, transmite BBC.
În 2012, avansul PIB-ului Regatului Unit a fost de 0,3%.
* Departamentul pentru Energie şi companiile de stat din subordine ar putea comunica printr-un sistem ce va fi realizat cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), potrivit unui comunicat al instituţiei.
* Băncile comerciale mai au loc de reducere a dobânzilor la credite, deşi Banca Naţională a României a decis, vineri, menţinerea dobânzii de politică monetară la 3,5% pe an, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei de presă organizată după şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie al băncii centrale.
* Opel, divizie a General Motors, se va retrage de pe piaţa din China, o decizie pe care şeful companiei a descris-o ca fiind mult întârziată, transmit AP şi Reuters.
Vineri, Opel a anunţat că livrările în China vor înceta în ianuarie 2015. Anul trecut, cei 22 de dealeri Opel au vândut pe piaţa chineză 4.365 de vehicule, un număr extrem de scăzut faţă de cele 810.000 de modele Buick vândute de grupul american General Motors.
* Departamentul pentru Energie va analiza în perioada următoare, împreună cu reprezentanţii industriei de profil, posibilitatea introducerii unui sistem de promovare a producţiei de energie regenerabilă alternativ certificatelor verzi, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-un interviu acordat agenţiei AGERPRES.
* Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va compensa creşterea accizei pentru motorina utilizată în agricultură, fermierii urmând să primească prin rambursare în jur de 1,8 lei pe litru, începând cu trimestru al doilea din 2014, a declarat duminică, secretarul de stat în MADR, Daniel Botănoiu.