Richard Teng a fost numit CEO al celei mai mari platforme de schimb de criptomonede din lume, Binance, succedându-l pe fondatorul companiei, Changpeng Zhao (CZ).
În afirmaţiile sale, ”Așa cum am spus pe Twitter mai devreme, este o onoare și intru cu recunoștință în rolul de CEO Binance, succedându-l pe fondatorul vizionar al acestei companii incredibile. În ultimii șase ani, Binance a construit o bază care a poziționat compania pentru decenii de dezvoltare și succes continuu. Acum, rolul meu este să conduc echipa noastră talentată și dedicată către acel viitor, respectând trecutul și lecțiile sale. Aceasta, împreună cu încrederea pe care ne-o acordă cei peste 160 de milioane de utilizatori ai noștri, sunt responsabilități mari pe care le iau în serios”, spune acesta.
Teng și-a exprimat onoarea și recunoștința pentru a prelua acest rol, afirmând că își propune să ducă compania către decenii de dezvoltare și succes continuu.
Astfel, ”O piatră de temelie a acestei organizații a fost întotdeauna ideea că inovarea ar trebui să aducă valoare pentru utilizatori. Cel mai bun mod de a pune în practică acest principiu – metoda Binance – este de a oferi constant cele mai bune produse din clasă pe care oamenii le folosesc și le consideră valoroase. În calitate de nou CEO Binance, sunt hotărât să rămân constant pe această traiectorie. Vom rămâne dedicați în ceea ce privește excelența produselor, pe măsură ce continuăm să deschidem calea inovației financiare”, continuă el.
Cu o experiență de trei decenii în domeniul serviciilor financiare și reglementare, Teng a subliniat că va naviga cu succes prin provocările și oportunitățile specifice industriei cripto. Acesta a menționat că va continua să aducă valoare utilizatorilor prin oferirea constantă a celor mai bune produse și că se angajează să promoveze inovația financiară.
În prezent,”Am acceptat acest rol cu sprijinul lui CZ și al echipei noastre de conducere. Angajamentul meu este de a lucra neobosit, astfel încât să putem îndeplini și depăși așteptările tuturor părților interesate, realizând în același timp misiunea noastră de bază: libertatea banilor. Având trei decenii de experiență în servicii financiare și reglementare, înțeleg provocările și oportunitățile unice pe care industria noastră le prezintă și sunt dedicat navigării prin ierni și veri cripto deopotrivă”, arată el.
Mesaj pentru utilizatorii Binance
Într-un mesaj către utilizatori, Teng a subliniat angajamentul Binance față de securitatea și siguranța activelor utilizatorilor. El a menționat că sunt protejate prin rezerve 1:1. Totodată, a evidențiat eforturile continue de conformitate și recrutare pentru consolidarea programului și culturii de conformitate a Binance.
În mesajul său, ”Concentrarea neobosită pe utilizatorii noștri este profund încorporată în ADN-ul Binance. Aveți cuvântul meu că voi face tot ce îmi stă în putere pentru a vă asigura că rămâneți în centrul a tot ceea ce facem. Puterea financiară, securitatea și siguranța companiei sunt aspecte care ar trebui să se bucure de încrederea dvs”, continuă acesta.
În contextul unei abordări pro-active în fața provocărilor istorice ale companiei, Binance continuă:
- să opereze ca lider al pieței
- să construiască un ecosistem financiar global și inovator
”De la sistemul nostru de dovadă a rezervelor, pe care l-am îmbunătățit continuu de când a fost implementat pentru prima dată cu mai mult de 12 luni în urmă, până la fondul nostru de urgență Secure Asset Fund for Users (SAFU), ne angajăm să ne asigurăm că vă simțiți în siguranță folosind toate serviciile platformei noastre”, spune acesta.
Viitorul Web3
Richard Teng și-a exprimat angajamentul pentru promovarea adoptării tehnologiilor Web3. Acesta a evidențiat necesitatea colaborării cu factorii de decizie politică pentru dezvoltarea unui cadru global de reglementare armonizat.
Mesajul său transmite determinarea:
- de a susține dezvoltarea unei industrii cripto sustenabile
- de a contribui la creșterea incluziunii financiare la nivel mondial
”Sunt profund angajat în promisiunea blockchain, cum ar fi oportunitățile de creștere a incluziunii financiare, remitențele transfrontaliere și reducerea costurilor de tranzacție.
De asemenea, văd oportunitatea de a permite oamenilor să aibă mai mult control asupra datelor lor personale și să încurajeze inovația prin aplicații descentralizate.
În acest scop, intenționez să impulsionez creșterea și adoptarea Web3, continuând eforturile de construire a unui ecosistem care să ofere acces la tehnologii financiare în schimbare la nivel mondial”, a mai spus Richard Teng.
El a continuat spunând ”(…) Pe măsură ce trecem la următoarea fază a creșterii responsabile a companiei Binance, sunt încântat de oportunitatea de a mă angaja într-o conversație semnificativă cu factorii de decizie la nivel mondial, pentru a ne asigura că investitorii cripto rămân încrezători în viitorul industriei și pentru a implica și educa următorul miliard de utilizatori, astfel încât să putem lucra pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a industriei cripto”.
Sursa: www.capital.ro