România devine tot mai atractivă pentru companiile din industria de gaming

Foto: revistabiz.ro

 

Compania Funcom, principalul dezvoltator de jocuri video din Norvegia, urmează să internalizeze procesul de asigurare a calităţii jocurilor sale odată cu deschiderea unui studio la Bucureşti, care va gestiona zona de QA (quality assurance) a produselor companiei.

În viziunea sa „Piaţa de gaming din România este în plină dezvoltare, iar la Bucureşti, în special, există foarte mulţi profesionişti talentaţi care lucrează în industria de tehnologie şi gaming”, spune Rui Casais, CEO Funcom.

Astfel că procesul de recrutare este deja în desfăşurare, iar noii angajaţi vor lucra la titluri precum Conan Exiles, Metal: Hellsinger, dar şi la viitorul joc de tip survival, Dune, potrivit datelor transmise de companie.

„Ne dezvoltăm continuu şi avem planuri din ce în ce mai ambiţioase, de aceea este extrem de important să ne asigurăm că avem un departament de QA de top. Prin urmare, suntem extrem de încântaţi să ne extindem în această regiune, cu o echipă dedicată uneia dintre cele mai importante părţi ale procesului de dezvoltare a jocurilor video. Mai mult, planificăm să adăugăm în viitor şi alte servicii din sfera producţiei pe care le vom livra prin intermediul acestui studio.”, completează Rui Casais.

Fondată în 1993, în Norvegia, compania Funcom a devenit cunoscută pentru jocurile online multiplayer precum Conan Exiles (2017), Secret World Legends (2012), Age of Conan (2008) şi Anarchy Online (2001).

În contextul noutăţilor, în prezent, specialiştii de la Funcom lucrează la un nou joc de supravieţuire, a cărui acţiune este plasată în universul Dune.

“Interesul pentru Dune este de aşteptat să crească după lansarea filmului cu acelaşi nume, produs de Hollywood, la sfârşitul acestui an, în regia lui Denis Villeneuve, despre care criticii de film preconizează că ar putea deveni un blockbuster”, spun reprezentanţii companiei.

În 2020, Funcom a devenit parte din familia Tencent Games, care deţine principala platformă de dezvoltare, operare şi publicare de jocuri la nivel mondial. Susţinerea primită din partea grupului a permis Funcom să-şi mărească semnificativ numărul de angajaţi şi să investească în dezvoltarea de noi titluri.

Din punct de vedere al extinderilor, pe lângă extinderea în Bucureşti, Funcom anunţă că a cumpărat şi pachetul majoritar la dezvoltatorul suedez de jocuri The Outsiders, acţiune care marchează intrarea companiei pe piaţa din Suedia, cu un birou la Stockholm.

În prezent, Funcom are deja birouri în Oslo, Lisabona şi Raleigh, Carolina de Nord (SUA).

Un rol esenţial în planificarea extinderii Funcom la Bucureşti l-a avut Grigoriada Stroe, Chief HR Officer în cadrul Funcom. Grigoriada are peste 10 ani de experienţă în industria locală de gaming şi, înainte de numirea pe această poziţie în luna martie, a deţinut funcţia de director de resurse umane şi operaţiuni pentru Europa de Est la Ubisoft.

„Ambiţiile noastre sunt foarte mari. Cu sprijinul Tencent Games, intenţionăm să intrăm pe piaţa jucătorilor foarte mari din industrie şi să ne consolidăm această poziţie, iar studioul din Bucureşti face parte din această strategie. Primul pas îl reprezintă deschiderea acestui studio, care va avea o echipă puternică de asigurare a calităţii, urmând ca în viitor să ne extindem şi în alte arii de dezvoltare a jocurilor video”, concluzionează Grigoriada Stroe, Chief HR Officer în cadrul Funcom.

Sursa: Businessmagazin.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata