România, pe locul trei în UE la creşterea preţurilor producţiei industriale, în iunie

Grecia, Suedia și România s-au situat în iunie pe primele locuri în Uniunea Europeană la creșterea prețurilor producției industriale, comparativ cu perioada similară din 2013, în condițiile în care indicatorul a scăzut cu 0,8% în zona euro și în Uniunea Europeană, arată datele publicate luni de Oficiul european de statistică (Eurostat).

Cele mai mari creșteri de prețuri la producția industrială au fost înregistrate în Grecia (1,6%), Suedia (0,7%) și România (0,6%) iar cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate în Estonia (minus 6,6%), Lituania (minus 4,7%) și Belgia (minus 4,5%).

Prețurile producției industriale au crescut în iunie cu 0,1% în Uniunea Europeană (UE28) și în zona euro (EA18), comparativ cu luna precedentă.

Cele mai mari creșteri de prețuri la producția industrială au fost înregistrate în Spania (0,9%), Letonia (0,6%), Grecia și Ungaria (ambele cu 0,4%), iar cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate în Lituania (minus 0,9%), Estonia (minus 0,8%), Danemarca (minus 0,4%) și România (minus 0,3%). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata