România va avea programe benefice pentru sectorul agricol, finanțat în bugetele viitoare

Pentru agricultura României, noul ministru Adrian Chesnoiu, a vorbit despre programele benefice pentru acest sectorul, subliniind că acestea își vor găsi finanțarea în bugetele viitoare. De asemenea, acesta a scos la iveală că agricultura nu se află în PNRR-ul României.

Agricultura nu a fost inclusă în PNRR. Se poate renegocia

Noul ministru spune că munca la Ministerul Agriculturii este una grea, din cauza managementului defectuos, despre care a declarat că preferă să nu discute.

Astfel, „Exclus să fim ultimul minister într-un Guvern. Agricultura își merită locul ca importanță în structura statală și cred eu că s-a făcut o greșeală fundamentală, anume aceea că Agriculturii i s-a dat o atenție mai scăzută atunci când se vorbea de împărțirea portofoliilor sau altceva.

Poate acum a fost primul guvern de coaliție când Agricultura a fost pusă în primele cinci domenii ca importanță de Partidul Social-Democrat și iată că am reușit să obținem acest greu portofoliu, pentru că munca la Ministerul Agriculturii nu este una ușoară, cauzele pot fi, o parte, cele expuse de dumneavoastră, cauzate de un management defectuos despre care n-o să discut niciodată pentru că nu mă raportez la greaua moștenire în activitatea mea, ci mă raportez la problemele existențiale (ale sectorului, n.r.). Niciodată n-o să mă auziți spunând că am moștenit ceva greu”, a declarat oficialul.

Social-democrații acordă un interes major pentru sectorul agricol deoarece prezintă o importanță maximă pentru toți românii

De altfel, când Adrian Chesnoiu a fost întrebat dacă Partidul Social Democrat a acordat mai multă atenție acestui minister din cauză că o bună parte a electoratului este din această zonă, însă noul ministru a spus că nu acesta este motivul.

Potrivit ministrului Agriculturii, acest domeniu ne afectează pe toți, dând de exemplu ce s-ar putea întâmpla dacă românii nu ar mai avea ce să mănânce.

„Nu, este datorită faptului că importanța agriculturii este una care afectează întreaga populație a României. Nu vreau să facem un scenariu din acesta apocaliptic, dar trebuie să ne imaginăm ce ar însemna o națiune și un popor fără hrană. Așa cum ați spus și dumneavoastră, suntem o țară preponderent agrară, cu o tradiție milenară în creșterea animalelor, în cultivarea cerealelor, în ameliorarea și producția de vin sau struguri în România”, spune noul ministru.

Fermierii vor primi ajutoare financiare

Pe de altă perte, ministrul Agriculturii a declarat că programele benefice pentru sectorul agricol își vor găsi finanțarea în bugetele viitoare.

În viziunea sa, „Sunt lucruri care contează foarte mult. De aceea, importanța agriculturii pentru un partid responsabil trebuie să fie în primele cinci domenii de activitate. Eu sunt absolut convins că, așa cum am gândit programul de guvernare, așa cum am discutat cu conducerea coaliției, programele benefice pentru sectorul agricol din România își vor găsi finanțarea în bugetele viitoare”, a adăugat social-democratul.

Totodată, acesta a anunțat că agricultura nu a fost inclusă în Planul Național de Redresare al României.

Aşadar, „Eu vă spun cu tărie, din discuțiile pe care le-am avut cu factorii de decizie de la Bruxelles, că Planul Național de Redresare și Reziliență se poate renegocia. Doar ne trebuie inteligență, determinare și cunoașterea mecanismelor europene de luare a deciziilor. Eu cred că în momentul de față le avem”, a adăugat Adrian Chesnoiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata