Rovana Plumb: Nu mai candidez pentru şefia Consiliului Naţional al PSD

Președintele Consiliului Naţional (CN) al PSD, Rovana Plumb, a declarat luni, 8 februarie, că nu va mai candida pentru un nou mandat la șefia acestui for, care se va reuni marţi la Palatul Parlamentului.

„Eu am fost aleasă pe o altă structură a Consiliului Naţional, care s-a modificat la congresul PSD din octombrie anul trecut atât în ceea ce privește configuraţia, cât și modul de funcţionare. Și mi se pare firesc ca alte colege sau colegi să preia conducerea acestei structuri. Nu voi mai candida pentru un nou mandat. Eu sunt la muncă zi de zi”, a precizat Rovana Plumb.

Deputatul Constantin Niţă, liderul judeţean al social-democraţilor brașoveni, a afirmat luni că „este posibilă” o candidatură a sa la funcţia de președinte al Consiliului Naţional (CN) al PSD.

„Este posibilă. Deocamdată este o propunere și vom vedea dacă colegii mei vor fi de acord” , a răspuns Niţă, chestionat pe acest subiect de AGERPRES.

Potrivit unor surse politice, în ședinţa de marţi a CN al PSD, s-ar putea lua în discuţie schimbarea conducerii acestui for, posibilitate ridicată în cadrul unor discuţii avute de social-democraţi la Brașov.

Mandatul președintelui CN al PSD este de patru ani. Conform noii structuri, CN al PSD este compus din parlamentari, europarlamentari, președinţi și vicepreședinţi de CJ, primari de orașe, municipii și câte trei primari ai unor comune din fiecare judeţ al ţării. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata