În România, zeci de profesori și doctori universitari au fost prezenți la ziua porților deschise organizată la cel mai nou spital de oncologie din țară, la Târgu Mureș.
Pe lângă acest eveniment a fost organizată și o conferință la care a fost prezent și Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Noul spital oncologic din Târgu Mureș și-a deschis porțile cu scopul de a-i informa pe cei prezenți cu privire la importanța prevenției și a tratamentului în lupta împotriva cancerului.
Directorul general al Spitalului Oncologic Medex a spus, ”Spitalul oncologic este conceput ca un centru de prevenție, diagnostic și tratament oncologic. Clădirea spitalului asigură desfășurarea activităților pe zone bine individualizate și are următoarea structură:
-Ambulatoriu integrat pentru 18 specialități medicale
-Compartimente de explorări funcționale
-Laborator de analize medicale
-Laborator de radiologie și imagistică medicală
-Laborator de medicină nucleară pentru PET CT”, a explicat Câmpian Lenuța Mirela, director general al Spitalului Oncologic Medex.
În acest sens, reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș văd un real sprijin în acest spital. Astfel, studenții vor avea o șansă în plus să învețe să practice meseria încă de pe băncile facultății.
Practic, cei prezenți la eveniment au putut vizita toate secțiile spitalului și au interacționat direct cu specialiștii.
Singurul PET-CT din județ
Spitalul are trei buncăre în care se regăsesc aparate pentru investigațiile oncologice și singurul PET-CT din județ se afla tot aici. Investiția a fost făcuta la inițiativa unor oameni de afaceri din Mureș.
În precizările sale, „Am experimentat si durerea şi tristețea atunci când unii membri din familia noastră, membri dragi pe care i-am pierdut în timp nu au putut să beneficieze de tratament oncologic corespunzător sau am fost nevoit sa-i duc în Germania, Austria pentru a beneficia de tratamente.
A fost un factor decisiv de a contribui substanțial prin donarea acestui teren şi prin participarea la construcția acestui proiect”, spune Remus Aurel Bența, membru fondator al edificiului, acționar şi om de afaceri.
Apoi, „Experientele anterioare pe care le am avut cu prieteni, cu rude care au suferit de această boală şi care mi-au povestit prin ce încercări au trecut, cum au trebuit să se programeze undeva la București sau Timişoara la un spital mai mare. Cum au trebuit să stea, sa doarmă noaptea în mașină, să-si facă analizele. M-am gândit că ar fi o bună idee şi soluție cu prietenii mei cu care am constituit această fundaţie, a spus și Daniel Pițurlea, membru fondator Fundația pentru Spitalul Oncologic Târgu Mureș
În mod real, „Avem bani, avem sănătate, avem condiții şi suntem de multe ori triști. Asta înseamnă că partea spirituală, sentimentele au şi ele o problemă. În acest loc trebuie să primească răspuns”, spune Remus Bența.
Noul spital de oncologie din Târgul Mureș va oferi si servicii de ambulatoriu, prin fonduri de la Casa Județean de Asigurări de Sănătate şi cu bilet de trimitere de la medicul de familie.
Sursa: www.antena3.ro