Sărbători religioase – 18 martie

Ortodoxe

Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Mc. Trofim

Greco-catolice

Sf. aep. Chiril al Ierusalimului

Romano-catolice

Sf. Chiril din Ierusalim, ep. înv.

Sfântul Chiril, pomenit în calendarul creştin ortodox la 18 martie, s-a născut în anul 313, din părinţi creştini.

Impresionat de colaborarea dintre împăratul Constantin cel Mare şi părinţii Sinodului I ecumenic de la Niceea, din anul 325, se dedică predicării învăţăturii creştine, deşi avea numai 12 ani. Se călugăreşte, iar după ce împăratul Constantin cel Mare (306-337) a construit biserica Învierii, din Ierusalim, tânărul Chiril a fost numit preot la această biserica. Aici, cu binecuvântarea arhiepiscopului Maxim al Ierusalimului, a rostit celebrele Cateheze (Cuvântări), prin care pregătea pentru botez pe cei care doreau să se creştineze.

A participat la cel de-al doilea Sinod ecumenic de la Constantinopol (381), unde a condamnat împreună cu ceilalţi sinodali erezia lui Macedonie. A căutat să vindece rănile dezbinărilor din eparhia sa, cu duhul blândeţii şi cu înţelepciune. Din încercările vieţii, a învăţat ca adevărul fără iubire este orb. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata