Sărbători religioase – 26 martie

Ortodoxe

Odovania praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima; Sfinţii 26 de Mc. din Goţia

Greco-catolice

Serbarea Sf. Arhanghel Gavril

Romano-catolice

Sf. Emanuel

Soborul Arhanghelului Gavriil se sărbătoreşte în Biserica Ortodoxă la 26 martie. Arhanghelul Gavriil este una dintre căpeteniile îngerilor vestitori ai voii lui Dumnezeu. După mărturiile Scripturii şi ale Tradiţiei, se spune că Gavriil a fost cel care l-a învăţat pe Moise în pustiul Egiptului să scrie Cartea facerii. Tot Gavriil a fost cel care i-a vestit lui Zaharia că Elisabeta va naşte pe Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. Și tot Gavriil a adus vestea cea bună Sfintei Fecioare Maria. Reprezentat în iconografia noastră ca având în mâini floarea de crin, Sfântul Arhanghel Gavriil mai este sărbătorit şi la 8 noiembrie, împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail.

Între preoţii şi credincioşii care au suferit moarte martirică în timpul persecuţiei împăratului roman Diocleţian, se numără şi preotul Montanus şi soţia sa Maxima (pomeniţi în calendarul creştin-ortodox la 26 martie) din cetatea Singidunum (azi Belgrad). La începutul anului 304, când a început prigoana împotriva creştinilor, preotul Montanus fuge în cetatea Sirmium (Mitroviţa), dar este prins şi dus în faţa guvernatorului provinciei. Îndemnat să se lepede de credinţa în Hristos, el răspunde cu îndrăzneală că nu va aduce niciodată jertfe zeilor şi că nu se va lepăda de Mântuitorul lumii.

Arătându-se neînfricat împotriva chinurilor, guvernatorul a poruncit să fie adusă şi soţia sa, preoteasa Maxima, crezând că ea va fi mai slabă din fire şi că va fi înduplecată să aducă jertfe zeilor. Dar, spre uimirea tuturor, întărită de harul dumnezeiesc, a cerut şi ea să fie supusă la chinuri, dorind să se facă astfel părtaşă la Patimile Domnului.

Astfel, toate încercările de a-i abate din drumul pe care şi l-au ales singuri au rămas zadarnice. Drept aceea, s-a poruncit să fie înecaţi în râul Sava.

Ajungând pe malul râului, preotul Montanus a grăit astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău”, după care au fost aruncaţi în râu. În acest chip au primit cununile muceniciei preotul Montanus şi soţia sa, Maxima, în cetatea Sirmium, fiind pomeniţi în fiecare an la 26 martie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata