Sărbători religioase – 30 aprilie

Ortodoxe

Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu; Sf. Ier. Donat, episcopul Evriei (Dezlegare la peşte)

Greco-catolice

Sf. ap. m. Iacob cel Mare

Romano-catolice

Ss. Pius al V-lea, pp.; Iosif Cottolengo, pr.; Sofia, fc. m.

Frate al Sfântului Ioan Evanghelistul, Sfântul Apostol Iacob, pomenit în calendarul creştin ortodox la 30 aprilie, se ocupa cu pescuitul, ca şi tatăl lui. De la această muncă, a fost ridicat de Mântuitor spre a-l urma în propovăduirea Evangheliei, să fie martor al minunilor Sale, al pătimirii, morţii şi învierii Sale.

Cei doi Apostoli, Sf. Iacob şi Sf. Ioan, împreună cu Sf. Apostol Petru au fost oarecum mai apropiaţi de Mântuitor. Astfel, doar ei se urcă împreună cu Iisus Hristos pe muntele Tabor şi sunt martori schimbării la faţă a Învăţătorului. Lor li se permite să asiste la învierea fiicei lui Iair, mai-marele sinagogii. Lor le spune Mântuitorul, într-un loc mai retras, în grădina Ghetsimani, să privegheze. Sfântul Iacob este primul apostol martir, fiind ucis de către Irod Agripa, în anul 44, după cum este menţionat în „Faptele Apostolilor” (12-1;2). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata