Sărbători religioase – 6 septembrie

Ortodoxe

Pomenirea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose; Sf. Mc. Eudoxie și Macarie

Greco-catolice

Amintirea minunii din Colose a Sf. Arhanghel Mihail

Romano-catolice

Sf. Zaharia, profet

Pomenirea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose este sărbătorită în Biserica Ortodoxă în ziua de 6 septembrie.

Între orașul Colosse (în Frigia — veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici — azi Turcia) și orașul Ieripoli se afla o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail, zidită deasupra unui izvor cu ape tămăduitoare. Sfântul lăcaș a fost ridicat de către un păgân din Laodiceea (oraș în Asia Mică) convertit la creștinism în urma unei minuni a Sfântului Arhanghel Mihail. Fiica acestuia era mută din naștere, iar prin vedenie minunată tatăl ei a primit poruncă în vis de la Sfântul Arhanghel Mihail să își ducă copilul la acest izvor ca să se vindece.

Ascultând porunca Sfântului Arhanghel, fiica sa a primit vindecare, iar el a primit botezul creștin. După 90 de ani de la zidirea sfântului lăcaș a venit acolo un copil în vârstă de 10 ani din Ieripoli, care se numea Arhip. Acesta a rămas în biserică, postind și făcând rugăciuni ca și marii pustnici ai sihăstriilor. La momentul potrivit s-a călugărit, învrednicindu-se și de darul preoției, slujind până la adânci bătrâneți. Însă păgânii din orașul Ieripoli s-au hotărât să acopere apa izvorului, iar pe Arhip să-l omoare. Când s-au apropiat, Sfântul Arhanghel Mihail le-a amorțit mâinile, Cuviosul nepățind nimic, iar cei ce săpau au fost izgoniți de o flacără ce a țâșnit din cristalul izvorului.

Văzând cele întâmplate, păgânii și-au pus în gând să abată apele râurilor Hrisos, Licocaper și Kufos asupra bisericii Cuviosului Arhip, însă Sfântul Arhanghel Mihail din nou i-a oprit pe aceștia, poruncind apelor să stea, după care, deschizând o prăpastie, le-a poruncit să intre acolo. Cuviosul Arhip a murit la vârsta de 70 de ani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata