Sărbători religioase – 8 august

Ortodoxe

Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei

Greco-catolice

Sf. ep. m. Emilian; [Sf. Dominic]

Romano-catolice

Sf. Dominic, pr.

Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul a fost mai întâi călugăr la mănăstirea ridicată de Sfântul Tarasie. La un timp după ce alți doi mărturisitori, Sfântul Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor, și Sfântul Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei, au fost făcuți ierarhi, Sfântul Emilian a fost la rândul său ridicat la rangul de episcop și a succedat la scaunul mitropolitan al Cizicului (sec. al IX-lea).
Sfântul Ierarh Emilian a trăit în timpul domniei împăratului Leon Armeanul (813-820) care a luptat împotriva sfintelor icoane. De multe ori s-au făcut presiuni asupra Sfântului Emilian pentru a renunța la cinstirea icoanelor, dar acesta nu a cedat. Pentru aceasta a suferit multe chinuri. După mai mulți ani de încercări, Sfântul Emilian a trecut la Domnul în exil în anul 815, încununându-se cu cununa mărturisirii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata