Scăderea cotaţiei euro i-ar putea ajuta pe exportatorii europeni

‘În condiţii normale, am fi cu toţii foarte mulţumiţi de acest curs de schimb’, care ar face să scadă preţul exporturilor către ţări care folosesc o altă monedă, susţine el. ‘Un curs de schimb al euro în jurul a 1,50-1,60 de dolari nu ar folosi la nimic pentru comerţul european’, a adăugat Karel de Gucht.

În ultimii ani, industriile puternic exportatoare au avut mai degrabă tendinţa să se plângă de un euro prea puternic, care le creştea preţul exporturilor şi le penaliza pe piaţa mondială.

Louis Gallois, preşedintele grupului aeronautic şi de apărare EADS, sublinia recent că un euro puternic a împiedicat grupul său să câştige 3 miliarde de euro în trei ani şi a furnizat un ‘avantaj competitiv’ concurentului american Boeing.

La rândul ei, Comisia Europeană (CE) a avertizat în ianuarie că nivelul ridicat al euro faţă de dolar şi anumite monede asiatice, precum yuanul, reprezintă un risc potenţial pentru relansarea economiei europene. La acel moment cursul monedei euro era de 1,45 dolari.

Într-un raport publicat miercuri, Bruxellesul subliniază că ‘pentru ţările din zona euro, câştigurile suplimentare ar putea veni din cursul de schimb, pe fondul deprecierii euro’.

‘Pentru industria aeronautică europeană deprecierea recentă a euro este mai degrabă un lucru bun. Ea ne apropie de paritatea istorică medie între cele două monede care se situează la nivelul de 1,20 de dolari. Orice apreciere a euro de 10 cenţi peste această paritate de echilibru ne face să pierdem în medie 2% din marja operaţională a cifrei de afaceri a societăţilor noastre’, a explicat Alexandre Dossat, din cadrul Asociaţiei europene a industriilor aeronautice şi de apărare (ASD).

Totuşi, el avertizează că ar putea exista un ‘efect yoyo’, subliniind că ‘fluctuaţiile foarte violente’ ale cursurilor de schimb au şi un efect de handicap pentru industrie, întrucât complică deciziile privind investiţiile pe termen lung.

Pe termen scurt un euro mai slab poate părea interesant, dar în final este şi un semn de slăbire a economiei şi deci nu este neapărat binevenit’, subliniază, pe de altă parte, o sursă industrială din sectorul de construcţie al automobilelor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata