Şeful CJ Ialomiţa, ridicat de DNA.

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost ridicat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, marți dimineața, pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare.

Conform surselor citate, Ciupercă va fi adus la structura centrală a DNA.

El este cercetat în dosarul în care în luna octombrie procurorii anticorupție au efectuat mai multe percheziții, inclusiv la Consiliul Județean Ialomița și la Spitalul Județean. În cauză, potrivit unor surse judiciare, sunt implicați șeful CJ Ialomița, directori executivi din Consiliu și directori de spital, dar și firme privind achiziții publice.

Procurorii DNA ar fi constatat în cazul lui Silvian Ciupercă, printre altele, existența unor suspiciuni privind folosirea influenței pentru a fi acordate contracte de consultanță. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata