Simona Halep – Sper să joc şi la anul turneul de la Bucureşti şi să-l recâştig

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, care a câștigat duminică, 13 iulie, turneul BRD Bucharest Open, a declarat la ceremonia de premiere că speră să joace și anul viitor la turneul WTA de la București și să-l câștige din nou.

”Vreau să mulțumesc Federației, că a făcut acest turneu posibil, doamnei Nadia Comăneci și domnului Ilie Năstase, care au venit astăzi să mă vadă. Mulțumesc foarte mult! Sper ca la anul să joc din nou la acest turneu și să pot să-l recâștig. Mulțumesc România, mulțumesc românilor!”, a declarat Halep la festivitatea de premiere de la Arenele BNR, după ce a dispus în finală de italianca Roberta Vinci, cu 6-1, 6-3.

„Vreau s-o felicit pe Roberta pentru turneul bun pe care l-a făcut. Îți urez mult succes în viitor. Vreau să mulțumesc sponsorilor care au făcut posibil acest turneu, mulțumesc copiilor de mingi, arbitrilor de linie, de scaun, tuturor celor care au făcut parte din acest turneu. Mă bucur din suflet că am putut să câștig, am venit cu mare drag aici, deși am fost obosită. Mă bucur că m-ați susținut”, a mai spus Halep.

Halep, numărul trei mondial, a mulțumit și familiei sale, care a crescut-o și a susținut-o întotdeauna. A mulțumit, de asemenea, și echipei sale, în frunte cu antrenorul său, Wim Fissette. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata