Sistarea furnizării apei potabile în Iaşi va fi anunţată şi prin SMS

Ieşenii vor fi anunţaţi printr-un mesaj pe telefonul mobil despre întreruperile de apă planificate sau avariile apărute pe reţeaua de distribuţie din zona lor de reşedinţă, susţin reprezentanţii furnizorului ApaVital.

Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al ApaVital SA, a anunţat duminică, 13 iunie, printr-un comunicat de presă, că de această facilitate urmează să beneficieze clienţii care au menţionat un număr de telefon mobil la încheierea noilor contracte de furnizare a serviciilor de apă şi canalizare.

Informaţia a fost introdusă în aplicaţia informatică utilizată de ApaVital, numerele de telefon ale clienţilor fiind selectate prin introducerea numelui străzii unde urmează a fi sistată furnizarea apei potabile.

„Clienţii vor primi informaţii prin sms, cu 24 de ore înainte, în cazul lucrărilor planificate, pentru a-şi face rezerve de apă, respectiv în timpul cel mai scurt în cazul avariilor la reţeaua de distribuţie care implică timpi de întrerupere a seviciului mai mari de două ore. Mesajul va conţine informaţii privind durata estimată a întreruperii, precum şi zonele afectate, se precizează în comunicatul ApaVital.

Potrivit sursei citate, în cazul asociaţiilor de proprietari, mesajul va fi transmis preşedintelui/ administratorului asociaţiei, pentru a putea fi diseminat proprietarilor de apartamente.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata