În contextul proiectului „Opreşte motorul”, şoferii ar putea fi amendați în București dacă nu vor opri motorul atunci când staționează lângă școli, spitale, sau locuri de joacă.
Primăria Capitalei ar putea un adopta un proiect de hotărâre în acest sens.
Astfel, două mari organizații non-guvernamentale își doresc ca proiectul ”Oprește motorul” să devină lege națională. Mai exact, în momentul în care bucureștenii se află într-o parcare sau își așteaptă copiii de la școală, aceștia să oprească motorul autoturismului astfel încât să contribuie la curățarea mediului înconjurător.
Iar la nivelul Capitalei s-au luat deja măsuri importante în acest sens. De exemplu, în Sectorul 6, cele două organizații au reușit să îl convingă pe primarul Ciprian Ciucu să aplice această măsură în jurul școlilor, unde primăria va monta deja diverse panouri prin care să îi convingă pe părinți să oprească motorul atunci când îi așteaptă pe cei mici.
În informaţiile sale, ”După ce am publicat acel mesaj ca de la părinte la părinte, acela cu oprirea motorului atunci când ne așteptăm copiii de la școală, am fost contactat de inițiatoarele campaniei Oprește Motorul să facem un pas înainte și anume să amplasăm astfel de semne informative în vecinătatea școlilor. Eu le-am propus să facem trei: adică, pe deasupra să ducem proiectul și în Consiliul General (unde este blocat și îl vom debloca cu ajutorul lui Andrei Badiu) și să amendăm legislația națională pentru a se putea da amenzi (ca și în Austria, Germania, unele state din SUA). La acest lucru s-a înhămat colegul meu Cristian Băcanu.
Astăzi, la inițiativa mea, Consiliul Local al Sectorului 6 a votat trecerea la primul pas: în Sectorul 6 vor fi amplasate aceste semne informative. Propunerea de semnalistică aparține campaniei ”Oprește Motorul”, scrie Ciprian Ciucu pe o rețea socială.
”Mesaj ca de la părinte la părinte”
În plus, ”Trebuie doar să conștientizăm că atunci când ne așteptăm în mașină, cu motorul pornit, copilul de la școală, de la înot, de la desen, muzică sau oricare altă activitate le facem rău tuturor copiilor, inclusiv alor noștri.
10, 15, 20 de minute cu motorul pornit generează mult gaz de eșapament. Dacă într-o arie compactă avem cinci sau zece mașini se acumulează concentrații extrem de periculoase de gaze cancerigene sau care provocatoare de boli cardiovasculare. Cei mici sunt cei mai afectați, aceste microparticule stau în suspensie în aer pana la cca. 1.20m de la sol.
Este păcat să decontăm confortul nostru în sănătatea copiilor noștri.
Am scris acest mesaj pentru că, fiind primar, sunt urmărit pe Facebook de un număr mare de oameni, pentru a conștientiza răul pe care îl putem face nu din răutate, nu din indolență, ci pentru că pur și simplu nu ne gândim la astfel de lucruri”, a mai scris edilul pe o rețea socială.
Modificarea ar putea apărea în perioada următoare chiar în Codul Rutier. Mai exact, șoferii care nu vor opri motorul atunci când staționează, vor putea risca amenzi uriașe.
Sursa: www.antena3.ro