În opinia sa, Ministrul spaniol al energiei, Teresa Ribera, a declarat într-o conferință de presă că nu există nicio bază legală pentru a impune sancțiuni asupra livrărilor de GNL din Rusia, deoarece acordul provizoriu al UE nu a devenit încă obligatoriu, referindu-se la decizia parlamentarilor europeni de luna trecută prin care statele UE pot decide individual să oprească importurile de gaze rusești.
Totuși, Ribera a spus că mai puține importuri rusești „ar fi de dorit”și a sfătuit companiile să evite semnarea de noi acorduri de aprovizionare cu Moscova,
Între timp, Franța „evaluează dacă ar putea fi îndeplinite condițiile pentru interzicerea importurilor rusești de LNG, ceea ce nu părea să fie cazul în acest stadiu”, a declarat pentru Montel un purtător de cuvânt al ministerului francez al tranziției energetice, subliniind necesitatea de a se proteja securitatea aprovizionării Europei.
Un embargo ar afecta doar rezervarea de noi capacități în terminalele de regazeificare, în condițiie în care, acum, majoritatea capacităților este rezervată în prin contracte pe termen semnate anterior, a adăugat ea.
Concret, ţările europene, cu excepția Turciei, au importat peste 20 de miliarde de metri cubi de LNG din Rusia anul trecut, în scădere cu doar 1% față de 2022, potrivit datelor preliminare ale firmei de urmărire a navelor Kpler.
Din totalul acestor importuri, Spania a fost cel mai mare importator, cu livrării mai mari cu circa o treime față de 2022 (6,7 miliarde metri cubi), în timp ce Belgia a crescut, de asemenea, importurile cu 41%, până la 6,6 miliarde metri cubi. În Franța, al treilea cel mai mare importator, livrările au scăzut cu 35% față de totalul anului precedent, până la 4,7miliarde metri cubi.
În viitor, totuși, țările europene ar putea lua în considerare măsuri „mai restrictive” împotriva importurilor de LNG din Rusia, pe fondul îmbunătățirii fundamentale a pieței, a facilităților de stocare relativ pline și a iernii relativ blânde, a declarat Anne-Sophie Corbeau, cercetător la Centrul de politică energetică globală al Universității Columbia, pentru Montel.
În afirmaţiile sale, „Cu cât fundamentele sunt mai favorabile, cu atât UE este mai înclinată să scape de LNG rusesc”, a spus ea.
Cu toate acestea, un comerciant spaniol a spus, pentru publicația citată, că UE vrea pur și simplu să facă „gesturi care indică acțiuni mai drastice” în viitor. Dacă LNG rusesc ar fi sancționat chiar acum, ar exista „creșteri drastice de preț”, a adăugat el. Un alt comerciant a susținut poziția, menționând că în prezent prețurile gazelor au scăzut față de anul trecut, parțial pentru că furnizarea de GNL rusesc este atât de „abundentă”.
Concret, prețul de referință din prima lună a acestui an al gazului de la hubul TTF a scăzut la aproximativ 31 EUR/MWh, în scădere considerabilă de la nivelul de 65 EUR/MWh din aceeași perioadă a anului trecut.
În opinia sa, Embargourile naționale asupra LNG rusesc erau „posibile, având în vedere starea de spirit europeană actuală”, totuși “ar fi ca și cum te-ai împușca în picior”, a spus un comerciant de la o mare firmă industrială franceză, referindu-se la riscul ca prețurile gazelor să crească cel puțin pentru moment.
În acest sens, Regatul Unit, Letonia, Lituania și Estonia au impus deja în mod unilateral o interdicție asupra tuturor importurilor de LNG din Rusia, pe fondul încercărilor țărilor europene de a reduce dependența de importurile de energie de la Moscova din cauza războiului din Ucraina.
Ministerul belgian al energiei, și a sa țară cu importuri semnificative de LNG din Rusia nu a răspuns solicitării de comentarii pe această temă
Sursa: www.economica.net