Sprijinul euro periclitează cheltuielile publice, potrivit sindicaliştilor europeni

Confederaţia europeană a sindicatelor (CES) şi-a exprimat marţi îngrijorarea faţă de reducerile din cheltuielile publice ce vor însoţi orice recurgere la noul mecanism european de sprijinire a ţărilor din zona euro, scrie France Presse.

CES notează ‘progresele semnificative’ înregistrate luni de miniştrii europeni ai finanţelor în încercarea de a găsi un mecanism de sprijin pentru ţările care se confruntă cu dificultăţi în a se împrumuta pe pieţe, evocând însă modalităţi ‘prea severe’.

‘Preţul de plătit pentru protejarea monedei unice şi a sectorului bancar de speculatori va fi foarte ridicat’, avertizează CES, într-un comunicat.

‘Riscul este real pentru ţările ce vor face apel la acest sprijin de a se afla în situaţia de a efectua reduceri drastice a cheltuielilor publice susceptibile să precipite economia între-o recesiune prelungită, antrenând de asemenea o creştere serioasă a şomajului’, au adăugat sindicatele, în opinia cărora ‘muncitorii vor trebui probabil să suporte din nou costul crizei’.

A le declara război speculatorilor este o idee bună, însă Europa riscă în prezent să fie percepută – după cum a fost perceput Fondul Monetar Internaţional în America Latină mulţi ani – drept o organizaţie care încurajează stabilitatea financiară însă ignoră creşterea, locurile de muncă şi bunăstarea socială’, a comentat secretarul general al CES, John Monks.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata