Stolojan: Lista pentru europarlamentare, definitivată la începutul lui martie; nu excludem alianţe la prezidenţiale

Europarlamentarul democrat-liberal Theodor Stolojan a declarat duminică, la Bacău, că lista candidaţilor partidului pentru europarlamentare va fi definitivată la începutul lunii martie şi a precizat că pentru alegerile prezidenţiale nu exclude alianţe cu alte formaţiuni politice, însă ”numai în condiţiile în care acestea se vor forma în jurul PDL”.

”Unitatea forţelor de centru dreapta – dreapta trebuie formată doar având ca principal reper PDL. Ne-am desemnat candidatul pentru Preşedinţia României pentru că suntem un partid serios ce nu stă în bătaia vântului politic, care aduce, iată, pe scena politică românească, elemente nedefinite bine structural, dar care se erijează de dreapta. Suntem şi un partid ce cunoaşte, după perioada următoare alegerilor, cea mai importantă ascensiune în rândul electoratului românesc. Aşadar, aveam obligaţii, dar şi resurse umane pentru a ne erija în forţa coagulatoare a politicii de centru dreapta – dreapta din România”, a spus Theodor Stolojan, în cadrul unei întâlniri cu membrii conducerii organizaţiei judeţene PDL Bacău.

El nu a respins o alianţă cu PNL în acest an, dar a precizat că aceasta se va realiza ”fără aventurile politice iniţiate de Crin Antonescu”, ”doar pe baza unui program care să respecte valorile politice de dreapta ale PDL”.

Theodor Stolojan a mai arătat că România nu are nevoie de alte impozite, ci de o relaxare fiscală.

”Orice economist bun ştie că este total contraindicat să se pună impozite, şi în special cele speciale, pe investiţii aşa cum se face, din păcate, în România. Investitorii trebuie să aibă resurse pentru a crea locuri de muncă, mărind, astfel, baza de impozitare. Ori dacă li se ia orice resursă pentru dezvoltarea afacerii asistăm la creşterea şomajului”, a explicat Theodor Stolojan. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata