SUA trimit 175 de puşcaşi marini în România, ca parte a forţei de intervenţie la criza din Africa

Pentagonul a anunţat miercuri că măreşte efectivele forţei sale de intervenţie pentru răspuns la criză staţionate în Europa la 675 de puşcaşi marini prin trimiterea altor 175 la o bază din România în apropiere de Marea Neagră, într-un moment de tensiuni legate de anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, notează agenţia Reuters.

Puşcaşii marini fac parte dintr-o forţă de răspuns la criză cu cartierul general la Moron, în Spania, şi sunt folosiţi în primul rând pentru operaţiuni în Africa, deşi pot fi trimişi oriunde, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Decizia de a mări această forţă cu puşcaşii marini staţionaţi în România a fost luată anul trecut, înainte de criza actuală, a precizat el.

Dar ea intervine după anunţul de marţi că generalul Philip Breedlove, cel mai înalt grad militar american în Europa, ia în considerare trimiterea unei nave de război a Statelor Unite în Marea Neagră în următoare zile, pentru a linişti aliaţii NATO şi efectua exerciţii cu partenerii.

Colonelul Steve Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului, a confirmat că Departamentul intenţionează să trimită o navă în Marea Neagră. El nu a exclus exerciţii cu marina ucraineană, dar a adăugat că programul de activităţi ale navei nu a fost încă decis.

„Acest lucru este pentru a-i asigura pe aliaţii noştri asupra angajamentului nostru în
regiune… El este un rezultat direct al situaţiei actuale din Ucraina”, a declarat Warren reporterilor.

Dar Warren a spus că decizia de a trimite 175 de puşcaşi marini la baza militară Mihail Kogălniceanu din România, în apropiere de portul Constanţa de la Marea Neagră, a fost luată înainte ca Rusia să ia controlul peninsulei ucrainene Crimeea.

Circa 265 de puşcaşi marini sunt deja staţionaţi la baza din România ca parte a Forţei rotative a Mării Negre ce conduce antrenamente şi alte eforturi pentru a contribui la construirea capacităţii militare a partenerilor din regiune.

Alte forţe americane sunt de asemenea staţionate la baza din România, devenită un hub pentru tranzitul echipamentelor pe calea aerului spre şi din Afganistan, ca urmare a deciziei de a închide centrul de tranzit de la Manas în Kârgâzstan în această vară.

Pentru a caza puşcaşii marini suplimentari, oficialii americani în România au solicitat şi primit permisiunea de la guvern de a avea până la 600 de puşcaşi marini în ţară la un moment dat, a spus Warren, citat de Reuters.

El a precizat că intenţia este de a menţine Forţa rotativă a Mării Negre de aproximativ 300 de puşcaşi marini şi 175 pentru forţa de răspuns la criză, plus ceva „spaţiu” pentru personal suplimentar când rotaţia trupelor în ţară se suprapune cu cele care pleacă. Rotaţia Forţei Mării Negre va avea loc în curând, a mai spus el.

Cei 175 de puşcaşi marini suplimentari trimişi în România vor veni de la Camp Lejeune în Carolina de Nord şi vor fi ataşaţi la „Special Purpose Marine Air-Ground Task Force — Crisis
Response” /SP MAGTF-CR/, care a fost creată în urma atacului asupra consulatului SUA din Benghazi, Libia.

„Acest lucru, sincer, nu este în legătură cu situaţia actuală din Ucraina”, a precizat Warren. „Ele aparţin Africom /Comandamentul SUA pentru Africa/ şi scopul lor este de a fi în măsură să răspundă la crize în întreaga regiune”.

Noii puşcaşi marini vor extinde dimensiunea forţei de răspuns la criză la 675 de la 500.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata