La două luni de când întreaga procuratură s-a mobilizat să ne arate cum a închis o fabrică de substanţe psihoactive, acestea se vând în continuare la liber în magazine fizice sau online.
Atunci ni s-a spus că produsele ajung direct la liceeni şi la studenţi, dar între timp nimeni nu a făcut nimic să le oprească. Asta, pentru că substanţele vândute nu au fost nici acum incluse de Guvern pe lista stupefiantelor interzise
Astfel, HHC, un derivat al THC-ului care este substanţa activă din marijuana, poate fi vândut la liber. Iar pentru interzicerea acestuia, este un lanţ birocratic întreg. În primul rând, trebuie să existe sesizări care să arate că substanţa este dăunătoare sănătăţii.
În opinia sa, ”Până în acest moment, din datele deţinute de Agenția Națională Antidrog, unităţile medicale din ţară nu au raportat cazuri de urgenţă sau admiteri la tratament ca urmare a consumului de HHC”, a declarat Iuliana Teodorescu, purtătorul de cuvânt al ANA.
În contextul organizator, dacă spitalele ar raporta, aceste date ar ajunge la o comisie specială. Membrii ei analizează informaţiile şi decid să le trimită mai departe spre ministerul Sănătăţii.
De acolo, urmează o hotărâre de guvern prin care substanţele sunt incluse pe lista celor interzise. Abia atunci poliţiştii şi procurorii pot lua măsuri concrete. În lipsa îndeplinirii acestor proceduri, însă, elevii sau liceenii pot cumpăra jeleuri cu HHC de oriunde.
În prezent, produsele se găsesc în continuare în magazinele fizice, deşi mai greu, dar asta nu înseamnă că pericolul a dispărut pentru că piaţa s-a mutat online.
Deşi nu este interzis, specialiştii spun că efectele sunt similare cu cele avute în urma consumului de cannabis.
Astfel, ”HHC-ul este un pericol pentru că a devenit potenţat în urma încrucişărilor de plante şi în urma fertilizatorilor care sunt substanţe chimice folosite la creşterea plantelor de cannabis. Creează un efect psihotrop, creează dependenţă”, spune Cătălin Țone, expert antidrog.
În România, în urmă cu două luni, procurorii şi poliţiştii au demarat operaţiunea ”Fabrica de vise”. Atunci, a fost destructurată o grupare infracţională care producea şi comercializa astfel de produse.
Magazinele de profil au fost închise, iar marfa confiscată. Între timp, însă, ciocolata şi jeleurile cu HHC au ajuns înapoi pe rafturi.
Cu o simplă căutare online, tinerii au la dispoziţie zeci de site-uri de unde îşi pot cumpăra produse care conţin substanţe psihoactive, de la jeleuri sau ciocolată până la plante de HHC, sau chiar THC. Toate sunt la un click distanţă.
Până în acest moment 12 ţări din Uniunea Europeană au încadrat HHC-ul pe lista substanţelor interzise.
Sursa: www.antena3.ro