Summit UE pentru coordonarea ajutoarelor pentru Opel

Ministrii economiei din statele UE unde exista uzine Opel se intâlnesc luni (23 noiembrie 2009), la Bruxelles, cu reprezentanti ai Comisiei Europene si ai concernului-mama, General Motors, pentru a se conveni o eventuala coordonare a ajutoarelor acordate constructorului auto, in asa fel incât sa nu se ajunga la o cursa neconcurentiala a subventiilor, transmite revista germana Focus.

Organizarea acestei reuniuni informale a fost determinata de anuntul concernului auto de la Detroit ca va decide in decurs de doua saptamâni in legatura cu soarta uzinelor sale din Europa. GM intentioneaza sa desfiinteze aproximativ 10.000 din cele 50.000 de locuri de munca de la filialele sale europene. În incercarea de a-si pastra locurile de munca din tarile lor, se pare ca mai multe guverne ar fi oferit GM garantii sau facilitati fiscale de ordinul sutelor de milioane de euro.

De exemplu, autoritatile belgiene ar fi dispuse sa ofere concernului pâna la o jumatate de miliard de euro, daca acesta renunta la planul de inchidere a uzinei de la Anvers. În schimb, ministrul german al economiei, Rainer Brüderle, respinge ideea acordarii de ajutoare suplimentare companiei americane. Presedintele Asociatiei Camerelor de Comert si Industrie din Germania, Hans Heinrich Driftmann, a subliniat ca General Motors trebuie sa prezinte mai intâi un plan de restructurare viabil, inainte de a se mai discuta despre eventuale ajutoare de stat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata