Tânărul care a provocat accidentul de la Caransebeş avea o alcoolemie de peste 2 mg alcool pur în sânge

Tânărul care a provocat accidentul de duminică de la Caransebeş avea o alcoolemie de 2,35 mg/l alcool la prima probă recoltată, iar la a doua 2,10 mg/l alcool pur în sânge, potrivit rezultatelor biologice, conform unui comunicat de presă al IPJ Caraş-Severin remis luni, 9 august, presei.

Probele biologice de sânge şi urină recoltate de la Cristian Alexandru Ungur, cel care a provocat accidentul de pe pista aeroportului Caransebeş, în faza a II-a a Campionatului Naţional de Motociclism Viteză, au fost trimise luni la Institutul de Medicină Legală din Timişoara.

Duminică, tânărul a intrat cu o maşină pe pista pe care se desfăşura competiţia, apoi a lovit în plin mai multe persoane.

Şoferul autoturismului a încercat să fugă, dar mai mulţi spectatori s-au mobilizat, au pornit cu maşinile în urmărirea lui şi au reuşit să îl prindă.

La Spitalul din Caransebeş au ajuns patru persoane accidentate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata