Tenis: Halep a renunţat să joace în proba de dublu la Beijing

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, care se confruntă cu probleme medicale, a renunțat să mai joace în proba de dublu a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii 5.427.105 dolari, unde făcea pereche cu Raluca Olaru.

Halep s-a calificat, joi, în sferturile de de finală ale probei de simplu, la capătul unui meci de trei seturi, câștigat cu 7-6 (4), 5-7, 7-6 (1), după două ore și 35 de minute, în care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Halep, care încă de la meciul din turul secund cu chinezoaica Lin Zhu a avut nevoie de intervenția medicului, trebuia să joace joi și la dublu, alături de Olaru, împotriva perechii spaniole Garbine Muguruza/Carla Suarez Navarro, în optimile de finală, dar a declarat forfait.

Simona Halep, calificată pentru Turneul Campioanelor de la Singapore, programat luna aceasta, ar trebui să joace în sferturi probei de simplu la Beijing cu Ana Ivanovic (Serbia/N. 9), care a dispus joi de Sabine Lisicki (Germania), cu 6-3, 7-5. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata