Jucătoarea română Irina Begu a învins-o neașteptat pe germanca Angelique Kerber, a noua favorită, cu 6-4, 0-6, 6-1, luni, la Melbourne, în runda inaugurală a turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.
Begu (24 ani, 42 WTA), care pierduse ambele meciuri din acest an, reușește cel mai important rezultat din cariera sa, după ce în toamna anului trecut o elimina pe rusoaica Ekaterina Makarova, atunci numărul 12 mondial, la turneul de la Moscova.
Begu a câștigat primul set cu 6-4, după ce a avut 5-2, însă apoi l-a cedat la zero pe al doilea. Românca a reușit o revenire spectaculoasă în manșa decisivă și a obținut o victorie incredibilă în aproape două ore de joc (o oră și 56 minute). Begu a reușit cinci ași, dar a și comis cinci duble greșeli (Kerber patru) și 55 de erori neforțate (Kerber 35), fiind net superioară la loviturile câștigătoare, 39 față de 8.
În ultimii doi ani, Kerber s-a oprit în optimile turneului de la Melbourne, în timp ce Begu a pierdut în primul tur la edițiile din 2012 și 2014, iar în 2013 a fost eliminată în turul secund.
Irina Begu, care și-a asigurat un cec de 50.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA, este la prima victorie în fața germancei, după ce Kerber (27 ani, 9 WTA) a învins-o în 2013, în turul doi la Indian Wells, cu 6-3, 6-2.
Românca o va întâlni în turul secund pe Katerina Siniakova (Cehia), o jucătoare de 18 ani, aflată pe locul 81 în lume, și va avea astfel posibilitatea să își ia revanșa după ce a fost eliminată de aceasta în primul tur la Shenzhen, cu 6-7 (5), 6-4, 6-1, în urmă cu două săptămâni. Siniakova a învins și ea o jucătoare cu nume, rusoaica Elena Vesnina, cu 6-2, 7-5.
Begu este a doua jucătoare română care trece de primul tur la ediția din acest an a turneului de la Melbourne, după Simona Halep (N. 3), care a dispus cu 6-3, 6-2 de Karin Knapp (Italia). Alexandra Dulgheru a fost învinsă cu 6-3, 6-4 de Jarmila Gajdosova (Australia). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)