Tenis: Simona Halep o va întâlni pe Casey Dellacqua, în turul secund la Miami

Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, va juca în manşa secundă a turneului WTA de la Miami cu Casey Dellacqua (Australia), pe care o întâlneşte pentru a doua săptămână consecutiv, după ce o învinsese şi miercurea trecută, la Indian Wells.

Halep (22 ani, 5 WTA) a învins-o cu 6-2, 6-2 , în sferturile competiţiei din California, pe adversara de 29 de ani (56 WTA), care s-a calificat în turul secund la Miami, turneu cu premii de 5.427.105 dolari, după 6-3, 6-2 cu Stefanie Voegele (Elveţia).

Şi Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul al doilea, bulgăroaica Țvetana Pironkova, victorioasă în manşa inaugurală cu 6-2, 7-5 în disputa cu kazaha Galina Voskoboeva. Cîrstea (23 ani, 26 WTA), cap de serie nr. 25 la Miami, este condusă la meciurile directe de Pironkova cu scorul de 2-1. Jucătoarea de la sud de Dunăre (26 ani, 47 WTA) a învins-o pe Sorana anul acesta în primul tur la Sydney, cu 6-4, 6-1, după ce se impusese şi în 2011, în optimi la Palermo, cu 2-6, 6-1, 6-1. Singurul succes al Soranei datează din 2013, 6-4, 6-4 în primul tur la Birmingham.

O altă jucătoare română care şi-a aflat adversara este Alexandra Cadanţu (23 ani, 62 WTA), care va juca în primul tur cu kazaha Zarina Dias. Dias (20 ani, 105 WTA), eliminată de Halep în şaisprezecimi la Australian Open, anul acesta, cu 6-4, 6-1, a învins-o pe rusoaica Varvara Flink, cu 7-5, 6-1.

Pe tabloul principal de simplu se mai află şi Monica Niculescu (26 ani, 70 WTA), care va juca, miercuri, în primul tur cu Barbora Zahlavova Strycova (Cehia, 27 ani, 64 WTA). Niculescu are 3-1 în meciurile directe, după victoriile din 2007 (6-2 6-4 în calificări la Roland Garros), 2010 (6-3, 6-4 în calificări la Montreal) şi 2012 (7-6, 6-3 în primul tur la s-Hertogenbosch). Zahlavova s-a impus în 2011, în calificări la Sydney, cu 6-3, 7-5.

Cîrstea şi Niculescu vor evolua şi în proba de dublu, Sorana urmând să facă pereche cu rusoaica Anastasia Pavliucenkova, împotriva cuplului Alicja Rosolska (Polonia)/Silvia Soler-Espinosa (Spania), în timp ce Monica o va avea ca parteneră cu Klara Zakopalova (Cehia), iar adversare le vor fi Bethanie Mattek-Sands (SUA) şi Nadia Petrova (Rusia).

Rezultate înregistrate, marţi, în primul tur:

Iaroslava Şvedova (Kazahstan) — Francesca Schiavone (Italia) 6-4, 6-2
Caroline Garcia (Franţa) — Aleksandra Wozniak (Canada) 6-3, 7-5
Kurumi Nara (Japonia) — Annika Beck (Germania) 7-6 (7/2), 6-4
Elina Svitolina (Ucraina) — Bethanie Mattek-Sands (SUA) 6-3, 3-6, 6-3
Romina Oprandi (Elveţia) — Bojana Jovanovski (Serbia) 6-2, 6-4
Varvara Lepchenko (SUA) — Yanina Wickmayer (Belgia) 7-5, 6-1
Monica Puig (Puerto Rico) — Magdalena Rybarikova (Slovacia) 6-1, 7-6 (9/7)
Chanelle Scheepers (Africa de Sud) — Silvia Soler-Espinosa (Spania) 6-3, 6-0
Anna Schmiedlova (Slovacia) — Indy de Vroome (Olanda) 7-5, 5-7, 6-2
Alisa Kleibanova (Rusia) — Iveta Melzer (Cehia) 7-6 (7/3), 6-1 (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata