Teodor Meleșcanu a declarat, luni, în plenul Senatului, că va activa în grupul PSD

BUCURESTI (MEDIAFAX) – Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, a declarat, luni, în plenul Senatului, că va activa în cadrul grupului PSD de la Senat, în urma desființării grupului ALDE, deși se consideră membru al liberal-democraților.

„Urmare a desființării grupului ALDE de la Senat, voi activa în PSD, dar mă consider membru ALDE.”, a afirmat acesta, în cadrul ședinței de luni a plenului Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat ulterior că intenţionează să sesizeze CCR pe acest subiect, deoarece alegerea lui Meleşcanu a fost făcută cu încălcarea Regulamentului Senatului care spune că un grup politic nu poate propune pentru funcţie doi senatori din acelaşi partid.

ALDE a decis excluderea lui Teodor Meleșcanu, după ce a fost ales președinte al Senatului, la propunerea PSD și a lui Ion Cupă, Alexandru Băișanu și Grațiela Gavrilescu care au acceptă să fie propuși miniștri în Cabinetul Dăncilă, după ieșirea ALDE de la guvernare.

ALDE i-a exclus pe Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu, adică cei care au acceptat funcţii în Senat, respectiv Guvern, din partea PSD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata