Schimbarea șefilor Autorităților de Management ale Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și Programului Operațional Sectorial Mediu nu are nicio legătură cu acțiunile instituțiilor de control, ci cu aplicarea strategiei Comisiei Europene de rotire a angajaților în funcțiile-cheie, a declarat, vineri, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
„Schimbarea celor trei șefi ai Autorităților de Management ale POS DRU, POS CCE și POS Mediu, aflate în subordinea Ministerului Fondurilor Europene, nu are nicio legătură cu acțiunile instituțiilor de control. Și România aplică principiile politicii de personal ale Comisiei Europene. Am aliniat salarizarea personalului din toate structurile de gestionare a fondurilor europene la nivelul celei din Ministerul Fondurilor Europene, am introdus evaluarea și plata angajaților pe baza performanțelor înregistrate de aceștia, iar acum începem să aplicăm și strategia Comisiei Europene de rotire a angajaților în funcțiile-cheie, pentru a asigura o mai bună derulare a tot ceea ce înseamnă domeniul fondurilor europene”, a spus Teodorovici.
Potrivit acestuia, Comisia Europeană are un anumit număr de funcții definite pentru care aplică acest concept, de rotire a cadrelor.
„Trebuie să avem și noi o astfel de abordare la nivel național. Din acest motiv avem aceste schimbări în prezent și, tot din acest motiv, vor mai fi astfel de schimbări în cadrul acestor structuri de management”, a explicat ministrul Fondurilor Europene.
El a subliniat că aceste schimbări nu vor afecta implementarea programelor și proiectelor finanțate din fonduri europene.
Fiecare persoană care ocupă o poziție importantă în cadrul unei Autorități de Management sau structuri intermediare este, automat, secondată de o altă persoană, care poate oricând să îndeplinească atribuțiile respective. Aceasta este o obligație inclusă în procedurile de lucru din fiecare Autoritate de Management”, a adăugat Eugen Teodorovici. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)