Tiranii nevolnici ai lumii

 
Conducatorii nu dispun de tarile lor in mod exclusiv si dupa bunul lor plac. Si liderii autoritari, si cei democratici sunt nevoiti sa tina cont de o anumite opinie publica uniformizata. În acest sens, Obama se deosebeste prea putin de Medvedev, Hu Jintao sau Ahmadinejad, noteaza cotidianul rus Gazeta. Instalarea la putere a unui nou lider naste intotdeauna sperante si aproape intotdeauna aceste sperante nu se indreptatesc.
 
Chiar si de la alegerile din Rusia, din 2008, oamenii asteptau „marea cu sarea”: Medvedev contrasta atât de tare de Putin, incât involuntar erai tentat sa visezi. În iunie, in Iran vor avea loc alegeri prezidentiale si toti, inclusiv clasa mijlocie din aceasta tara, spera ca Ahmadinejad va fi inlocuit de altcineva, chiar daca niciun alt candidat – fie el reformist sau conservator – nu va renunta la ambitiile de a transforma Iranul intr-o supreputere nucleara.
 
Înca de pe vremea lui Plutarh, Ruric si a regelui Arthur, oamenii credeau ca un politician poate schimba lumea. Acest lucru este firesc: este mai simplu sa proiectezi procese sociale plecând de la un singur om, decât sa diseci probleme economice si nevoile maselor, lucruri mai complicate uneori decât problemele de matematica superioara.
 
Totusi, a considera ca toti oamenii depind exclusiv de vointa „tarului” este la fel de eronat ca si opinia ca tunetul din ceruri este opera Sfântului Ilie. Nu conducatorii conduc tarile. Societatile sunt conduse nu de despoti, de lideri blajini sau de uneltitori diabolici. La baza politicii de stat stau intotdeauna cauze obiective, pe care un lider le oglindeste in actiunile sale, incercând sa tina pasul cu viata reala, considera Gazeta.
 
Chavez este cel mai elocvent exemplu in acest sens: baza populismului sau petrolier se micsoreaza si liderul venezuelan are nevoie disperata de un dusman, asupra caruia sa poata fi deturnata opinia publicului. Cine altcineva daca nu SUA s-ar potrivi cel mai bine acestui rol? La rândul sau, Obama este nevoit sa-si imbunatateasca relatiile cu stabilimentul politic, pe care il criticase vehement in timpul alegerilor.
 
Fara sprijinul stabilimentului politic, problemele curente ale SUA nu pot fi solutionate, chiar daca pentru multe dintre ele se face vinovat tocmai acest stabiliment. Acesta este un nod gordian, care in actuala etapa necesita de la presedintele Obama loialitate fata de linia generala a partidului. Astfel de dependente exista peste tot, subliniaza Gazeta. Medvedev a devenit un nou element intr-un sistem de contraponderi in vârful caruia se afla Putin.
 
Maximul de sperante consta in aceea ca Medvedev il va inlocui pe Putin in pozitia de arbitru suprem, insa la drept vorbind acest lucru nu ar fi schimbat oricum nimic. Poate tocmai de aceea Medvedev nici nu s-a straduit prea tare. Si presedintele Iranului depinde, in politica sa, de o multime de grupuri de influenta, de la „strajerii revolutiei” pâna la „militiile Basidj”, fara a mai vorbi despre ayatollahul Khamenei si despre publicul iranian propriu-zis.
 
Nici Ahmadinejad, nici Mohammad Khatami, acest „Gorbaciov iranian”, nu au putut schimba in mod radical acest sistem. Puterea fortelor obiective nu se limiteaza la secolul XXI-lea. Astfel, a crede ca o mâna de bolsevici pusese mâna, in secolul trecut, pe putere in Rusia si, ghidati de rele intentii, au aruncat tara in prapastie, este cel putin naiv.
 
Bolsevicii au fost ultimii care s-au pus la coada pentru putere: inainte de ei, in acest rol si-au incercat fortele si conservatorii, si liberalii. Puterea bolsevica s-a mentinut la putere pentru ca tocmai ea – si doar ea – a decis sa sprijine acea reinnoire economica si sociala care se maturase in imperiul putrezit de la radacina. Bolsevicii au raspuns cerintelor poporului si au primit sprijinul lui.
 
În schimb, atunci când sprijinul popular a disparut, Partidul Comunist al URSS a disparut la rândui in neant, subliniaza cotidianul rus. Pentru a evita o analiza prea lunga a evenimentelor istorice, Gazeta se rezuma la un citat din Ecaterina a II-a: „Desigur, ordinele mele nu ar fi fost aduse la indeplinire intocmai daca nu ar fi fost comod de indeplinit…
 
Eu ma consult, tin cont de ideile paturii luminate a poporului si abia dupa aceasta decid ce decret trebuie sa emit. Oamenii nu se supun orbeste, atunci când ordinul nu tine cont de obiceiuri, de opinia poporului”, scria tarina Rusiei, in toiul monarhiei absolute. Aceasta nu inseamna ca societatea sta pe loc.
 
Dimpotriva: ea se dezvolta in permanenta, numai ca aceasta dezvoltare este dictata nu de domni in togi, sacouri scumpe sau berete de desant, independenti de aceasta societate, ci de suma aspiratiilor tuturor oamenilor care o compun. Cu alte cuvinte, ale noastre ale tuturor. Într-un anumit sens, tocmai in aceasta consta de fapt adevarata democratie, conchide Gazeta.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata