Traian Băsescu: Avem nevoie de o lege a exproprierilor pentru construcţii hidrotehnice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, 10 august, în localitatea Rotunda din comuna Doljeşti, că este nevoie de îmbunătăţirea legii exproprierilor, astfel încât să fie incluse şi lucrările hidrotehnice.

„Este o lege a exproprierilor pentru infrastructurile naţionale, dar ea nu acoperă şi cele pentru construcţii hidrotehnice, iar viaţa ne arată că trebuiesc făcute exproprieri rapid şi pentru construcţii hidrotehnice. De altfel, soluţia (digului – n.r.) nu a fost adoptată de anul trecut pentru că s-a blocat toată treaba într-o expropriere”, a spus Traian Băsescu.

Întrebat cum vede implicarea autorităţilor locale, şeful statului a răspuns: „Autorităţile locale s-au mişcat bine, rămâne de finalizat partea cu repararea şi reconstrucţia caselor. Sper ca de săptămâna viitoare să vină materialele de construcţii. Am înţeles că la Ministerul Dezvoltării se realizează astăzi şi mâine licitaţia pentru materiale de construcţii”.

Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent marţi, în satul Rotunda din comuna Doljeşti, pentru a inspecta lucrările începute la digul de protecţie de pe malul râului Siret.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata