Trei avocaţi şi directorul unei bănci, acuzaţi de înşelăciuni imobiliare

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au efectuat joi (2 septembrie 2010) dimineaţa, 47 de percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost puse sub acuzare 25 de persoane, printre care se află 3 avocaţi din Bucureşti, un director coordonator de la o sucursală bancară şi un arhivar şef în cadrul Serviciului de Carte Funciară al Sectorului 1 Bucureşti.

Aceştia sunt acuzaţi că fac parte dintr-o grupare ce se ocupa cu înşelăciuni imobiliare, prejudiciul fiind estimat la aproape un milion de euro. Potrivit unui comunicat DIICOT remis joi, cele 25 de persoane sunt cercetate penale pentru constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals şi uz de fals.
Anchetatorii susţin că membrii grupului au indus în eroare, prin utilizarea de mijloace frauduloase, mai multe părţi vătămate, cu prilejul înstrăinării unor imobile care nu le aparţineau.

Modalitatea de acţionare a grupării consta în identificarea de imobile situate în Bucureşti – terenuri cu/fără construcţie aferentă, nelocuite şi aflate în stare de conservare ori aflate în paragină şi întocmirea în fals de înscrisuri – titluri de proprietate, certificate de moştenitor sau diverse alte acte notariale, precum şi acte de identitate, cu complicitatea unor funcţionari din cadrul instituţiilor statului cu atribuţii în domeniul cadastrului şi publicităţii imobiliare, precum şi a unor persoane care aveau cunoştinţe de specialitate în domeniul confecţionării de ştampile şi alte însemne.

Învinuiţii foloseau înscrisurile falsificate pentru inducerea în eroare a persoanelor interesate de investiţii imobiliare, precum şi a reprezentanţilor birourilor notariale, prin vânzarea terenurilor sau pentru ipotecarea acestora în vederea obţinerii unor credite bancare, fără ca proprietarii de drept să aibă cunoştinţă despre acest fapt.
Membrii grupării au reuşit astfel inducerea în eroare a mai multor persoane şi producerea până la aceasta dată a unui prejudiciu de 980.000 de euro. Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul BCCO Bucureşti şi cu sprijinul BSIJ, iar suportul tehnic al operaţiunii a fost asigurat de către DGIPI.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata