Trei medalii de aur pentru România la Campionatul European de karate WUKF de la Verona

Karateka din România au cucerit joi seara primele trei medalii de aur la Campionatul European organizat de către WUKF (World Union of Karate-do Federations) la Palatul Sporturilor din Verona (Italia).

Toți cei trei sportivi români care au intrat în concurs în prima zi a întrecerilor pe tatami au cucerit titlurile de campioni continentali la veterani: Eva Kerekeș (Politehnica Cluj-Napoca) la kumite shobu ippon, concursul open, Florin Ioniță (Clubul Sportiv de Karate Sakura Onești) la kumite shobu sanbon veterani D (41-45 de ani) și Florin Curileac (CSM Satu Mare) la kumite shobu sanbon veterani A (35-40 de ani).

Eva Kerekeș a declarat : ”Sunt bucuroasă pentru acest succes. Concursul nu a fost foarte greu, iar eu am reușit să îmi apăr astfel titlul continental cucerit la ediția din anul 2013”.

În zilele următoare va veni rândul copiilor, juniorilor și seniorilor să se întreacă pentru medalii.

Citeste si:  Constanţa: Magazin alimentar închis de Protecţia Consumatorilor şi amendat cu 10.000 de lei din cauza gândacilor

Federația Română de Karate WKC este reprezentată de 120 sportivi la Campionatul European 2014 organizat de către WUKF în perioada 12-15 iunie, la Verona. Dintre cei 120 sportivi deplasați în Italia, unii sunt susținuți de FRK WKC și alții de cluburi și sponsori. Finanțarea acestora este parțial susținută din bugetul alocat de Ministerul Tineretului și Sportului și din venituri proprii ale FRK WKC (sponsorizări).

România va încerca să își mențină supremația continentală confirmată la ediția de anul trecut a competiției, la Sheffield (Anglia), când delegația FRK WKC a ocupat detașat primul loc în clasamentul pe națiuni, cu 60 de medalii de aur, 28 de argint și 34 de bronz, urmată de Anglia, 36-31-84, și Polonia, 15-13-15, etc. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner