Tribunalul Bucureşti decide dacă Mihai Stoica poate fi eliberat

Tribunalul Bucureşti (TB) va decide luni, 17 martie, dacă este competent să judece acţiunea lui Mihai Stoica, managerul stelist care cere să fie eliberat din închisoare, după ce a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni în dosarul transferurilor.

Avocaţii lui Mihai Stoica au cerut aplicarea legii mai favorabile în cazul clientului lor, iar potrivit noului Cod de procedură penală, faptele pentru care managerul Stelei a fost condamnat, s-au prescris.

Magistraţii TB au spus că acţiunea avocaţilor ar trebui schimbată în contestaţie în anulare şi au rămas în pronunţare în legătură cu competenţa instanţei care trebuie să judece această cerere.

Mihai Stoica a fost prezent, luni, la Tribunal însă nu a luat cuvântul în sala de judecată. La sediul TB a mai fost prezentă fiica lui Stoica, precum şi liderul Peluzei Nord din galeria Stelei, Gheorghe Mustaţă.

Managerul general al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, a depus şi o contestaţie în anulare la CAB la decizia prin care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, care se va judeca pe 21 martie.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis pe 4 martie condamnarea la închisoare cu executare a celor opt inculpaţi din dosarul transferurilor din fotbal.

George Copos, fostul acţionar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua — la 3 ani şi 6 luni de detenţie, Cristian Borcea, fost acţionar al FC Dinamo — 6 ani şi 4 luni, Ioan Becali — 6 ani şi 4 luni, Victor Becali — 4 ani şi 8 luni.

De asemenea, Jean Pădureanu, fost preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în acelaşi dosar, Gheorghe Popescu — la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Neţoiu — la 3 ani şi 4 luni de detenţie cu executare.

Instanţa a schimbat încadrările juridice ale celor mai multe infracţiuni de care erau acuzaţi cei opt oameni din fotbal — astfel, pentru Mihai Stoica s-a schimbat încadrarea juridică din înşelăciune în înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, iar pentru Cristian Borcea s-a schimbat încadrarea juridică din spălare de bani în spălare de bani în formă continuată.

CAB i-a condamnat pe inculpaţi în funcţie de noul sau vechiul Cod penal, în funcţie de cererile pe care aceştia le-au făcut prin avocaţi la ultimul termen de judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe 20 mai 2013 să trimită spre rejudecare la CAB dosarul transferurilor, după ce a admis recursul declarat de DNA, dar şi recursurile formulate de Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali şi a trimis dosarul spre rejudecare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata