Tribunalul Vâlcea a decis îngheţarea cursului francului elveţian la data acordării creditului

O persoană fizică a câștigat, la Tribunalul Vâlcea, prin decizie definitivă, procesul cu o instituție financiară unde obținuse credit în franci elvețieni. În urma deciziei, împrumutul va fi returnat la valoarea cursului din momentul semnării contractului.

Admite apelul. Modifică în parte sentința în sensul că admite acțiunea formulată împotriva pârâtei Credit Europe Ipotecar IFN. Constată caracterul abuziv al clauzei de risc valutar și dispune eliminarea acestuia. Stabilizează (îngheață) cursul de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului pentru toată perioada de derulare a contractului și denominează plățile în moneda națională. Obligă pârâta la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzei constatată abuzivă. Menține restul dispozițiilor sentinței. Obligă intimata la 2.000 lei cheltuieli de judecată către apelant. Definitivă. Pronunțată în ședința publică azi 27 octombrie 2015′, se arată în minuta emisă vineri de Tribunalul Vâlcea. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata