UE cere închiderea minelor de cărbune nerentabile din Germania, Spania şi România

Comisia Europeană cere închiderea minelor de cărbune nerentabile din Germania, Spania şi România până în octombrie 2014, transmite agenţia Associated Press.

Executivul comunitar afirmă că doreşte să reducă la minimum subvenţiile de stat care menţin aceste mine pe linia de plutire, apreciind că banii de la buget ar trebui să fie folosiţi doar pentru acele exploatări miniere care au un plan de lichidare şi pentru reconversia lucrătorilor şi igienizarea minelor.

Producţia de cărbune la nivelul întregului bloc comunitar este mică şi în continuă scădere, însumând în anul 2008 doar 2,5 la sută din producţia mondială. Uniunea Europeană cumpără mai mult de jumătate din cantitatea de cărbune pe care o foloseşte în termocentrale pentru producerea de curent electric.

În întreaga UE, în sectorul minier mai lucrează în jur de 42.000 de persoane. Uniunea Europeană a afirmat marţi că subvenţiile ţin în viaţă minele de cărbune din regiunea Ruhr din Germania, din nord-vestul Spaniei şi pe cele din Valea Jiului din România, precizează Associated Press.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata