Un fond de investiții susținut de grupul de lux LVMH a convenit achiziția unei participații de 60% la compania italiană de modă Etro

Foto: analyzemarkets.com

Achiziţia unui fond de investiții susținut de grupul de lux LVMH, L Cattert,  prin  participația de 60% la compania italiană de modă Etro, au declarat două surse apropiate situației, transmite Reuters.

În urma acestui acord compania Etro  se evaluează la aproximativ 500 de milioane de euro, au spus sursele, confirmând informațiile publicate de ziarele italiene La Repubblica și Il Sole 24 Ore.

De altfel, Etro a afirmat, într-un comunicat că L Catterton preia acțiuni majoritare la companie, în timp ce familia Etro va păstra ”un interes minoritar semnificativ”, scrie News.ro.

Despre acesta, Etro nu a oferit informații suplimentare și detalii financiare. Gerolamo Etro, care a fondat compania în 1968, va fi președinte, iar acordul va fi finalizat până la sfârșitul anului, se arată în comunicat.

”Suntem încântați să lucrăm cu echipa L Catterton, care va aduce cunoștințe aprofundate despre sectorul modei și o experiență în dezvoltarea internațională a unor mărci importante, permițând companiei noastre să atingă noi culmi”, a arătat Etro.

LVMH și L Catterton nu au fost disponibile imediat pentru comentarii. În aprilie, o sursă apropiată de această problemă a declarat pentru Reuters că marca de lux din Milano ia în considerare interesul exprimat de L Catterton, o firmă de investiții născută dintr-un parteneriat între Catterton, LVMH și proprietarul său miliardar Bernard Arnault.

Una dintre surse a declarat că cei patru copii ai lui Etro vor rămâne acționari cu o participație de 40% și vor rămâne proprietari ai proprietăților imobiliare ale Etro și ai magazinelor operate direct.

Aşadar, L Catterton a cumpărat recent producătorul german de încălțăminte Birkenstock. În prezent, LVMH, care deține un șir de mărci italiene, inclusiv bijuteriile Bulgari, și-a mărit, de asemenea, în aprilie, participația la producătorul italian de încălțăminte de lux Tod’s, la 10%.

Sursa: Profit.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata