Un mare oraș din România, fără apă caldă
Timişorenii abonaţi la sistemul public de încălzire au rămas fără apă caldă, în noaptea de luni spre marţi, după ce E.On Energie România a întrerupt furnizarea de gaze naturale către compania de termoficare, Colterm. Reprezentanţii Primăriei Timişoara s-au aflat la negocieri pentru a solicita eşalonarea datoriilor, informează News.ro.
Conform reprezentanţilor comoaniei de termoficare Colterm Timişoara, datoria către furnizorul de gaze naturale E.On Energie România se ridică la 7,5 milioane lei.
„Ne-a fost sistată furnizarea gazului de către E.On. Până spre miezul nopţii putem asigura agentul termic. S-a întâmplat din cauza unei datorii de aproximativ 7,5 milioane de lei. Reprezentanţii Colterm şi ai Primăriei au cerut deja o eşalonare a datoriei şi aşteptăm răspuns de la E.On. În acest moment se poartă deja negocieri în acest sens”, a precizat Ofelia Herghelegiu, purtătorul de cuvânt al Colterm, pentru News.ro.
Mai mult, și primarul Nicolae Robu a susținut pentru News.ro că a solicitat o eşalonare a datoriei, până în 10 iulie, iar acum aşteaptă un răspuns de la E.On.
”Am fost informat de directorul Colterm că E.On Gaz a întrerupt furnizarea gazului, datorită neachitării de către Colterm a două facturi recente, totalizând circa 7.5 milioane lei. Directorul a menţionat că factura reprezentând consumul curent a fost achitată. Am luat legătura cu directorul general E.On, dl Frank Hajdjnac, cu rugămintea să accepte o păsuire până în 10 iulie. Suntem în aşteptarea răspunsului domniei sale. Menţionez că Primăria plăteşte până în septembrie inclusiv 3.5 milioane lei pe lună pentru certificate verzi. În 10 iulie, când vom încasa cotele defalcate din impozitul pe venit, vom acorda prioritate absolută plăţilor către Colterm -indirect, către E.On!- şi către RATT (Regia de Transport Timişoara – n.r.), singurele două societăţi ale Primăriei încă cu probleme, provenite din moştenirea cumplită de la precedenta administraţie”, a spus Robu.
Sistarea furnizării apei calde va afecta circa 60.000 de abonaţi.
Datoriile totale ale Colterm către diferiţi furnizori se ridică la circa 20 milioane de lei.