Cererea Gourmey vine la aproape un an după ce o altă companie, Aleph Farms, a solicitat autorităților de reglementare elvețiene și britanice să permită comercializarea produselor sale din carne de vită cultivată. Două produse din carne de pui cultivată au fost aprobate pentru vânzare în Statele Unite în anul 2023, în urma evaluărilor de siguranță, iar autoritățile de reglementare au autorizat vânzarea cărnii cultivate în Singapore încă din luna decembrie a anului 2020.
Practic, din carnea cultivată se pot produce alimente precum pui, porc și fructe de mare, care nu se pot distinge de carnea pe care o consumăm astăzi, dar care sunt produse în cultivatoare – precum cele folosite la fabricarea berii – și nu prin agricultura animală convențională.
Cercetările examinate de experți arată că produsele din carne cultivată ar putea genera cu până la 92% mai puține emisii de gaze cu efect de seră și cu până la 94% mai puțină poluare a aerului, iar în același timp pot folosi până la 66% mai puțină apă decât carnea de vită produsă prin agricultura convențională.
În viitor întrucât ar putea necesita cu până la 90% mai puțin teren, carnea cultivată poate veni în completarea agriculturii durabile, oferind posibilitatea unor abordări mai prietenoase cu natura, stimulând securitatea alimentară a Europei și reducând dependența de culturile crescute peste ocean pentru hrănirea animalelor. De asemenea, carnea cultivată poate fi produsă fără a folosi antibiotice, contribuind la reducerea riscului de rezistență la antimicrobiene.
În informaţiile unui sondaj realizat de YouGov la inițiativa Good Food Institute Europe, în care au fost a intervievate peste 16.000 de persoane din 15 țări europene, susţine că mulți consumatori consideră că, odată ce carnea cultivată a trecut prin procesul drastic de reglementare al UE, ar trebui să fie la latitudinea consumatorilor să decidă dacă vor sau nu să o consume.
Procesul de reglementare al UE
În contextul de reglementare al UE, spune că înainte ca un produs din carne cultivată să poată fi vândut pe teritoriul UE, acesta trebuie să fie aprobat de forurile de reglementare din cadrul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Autorizarea introducerii pe piață a cărnii cultivate este guvernată de Regulamentul privind alimentele noi, unul dintre cele mai solide cadre de siguranță alimentară din lume.
Apoi, odată ce autoritățile de reglementare din UE aprobă un produs din carne cultivată, acesta poate fi vândut în toate cele 27 de țări ale UE, inclusiv în România. Procesul de aprobare va include o evaluare amănunțită și bazată pe dovezi ale siguranței și valorii nutriționale a cărnii cultivate și se estimează că va dura cel puțin 18 luni.
Foie gras-ul cultivat de Gourmey va fi evaluat în conformitate cu Regulamentul UE privind alimentele noi. Cadrul de autorizare amănunțit și bazat pe rezultate permite totodată luarea în considerare a potențialului impact social și economic al alimentelor în cauză.
Comisia Europeană și statele membre au, alături de experții științifici de la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, un rol în procesul de aprobare, pentru a se asigura că deciziile de autorizare sunt reprezentative și păstrează acordul tuturor părților interesate.
În explicaţiile sale, „Este fantastic că a fost depusă prima cerere de vânzare a cărnii cultivate în UE. Acest lucru demonstrează că inovația alimentară poate coexista cu tradițiile noastre culinare, oferind consumatorilor foie gras preparat într-un mod care poate atenua impactul asupra mediului și preocupările privind bunăstarea animalelor, poate sprijini investițiile și oferi noi locuri de muncă pe viitor.
Experții se pot pune acum la treabă, folosind unul din cele mai riguroase procese de reglementare din lume pentru a evalua siguranța și calitățile nutriționale ale cărnii cultivate”, spune Seth Roberts, senior policy manager la Good Food Institute Europe.
În plus, „Sondajul nostru arată că oamenii prioritizează libertatea de alegere în fața dezbaterilor încărcate ideologic. Deși amenințarea unei interdicții interne asupra cărnii cultivate rămâne în picioare în România, sperăm că această știre să motiveze autoritățile să promoveze o discuție deschisă și transparentă în loc să implementeze restricții care pun piedici inovației și limitează libertatea consumatorilor”, adaugă Seth Roberts.
Aşadar, The Good Food Institute este un think tank nonprofit și o rețea internațională de organizații care accelerează inovarea în domeniul proteinelor alternative pentru un sistem alimentar mai bun pentru planetă, oameni și animale
Sursa: www.economica.net