Cel mai mare exercițiu aerian din istoria NATO are loc în aceste zile în Germania, Cehia, dar și în țările baltice. La demonstrația de forță participă peste 250 de avioane, printre acestea și o aeronavă spartană a Forțelor Aeriene Române.
Astfel că detașamentul românesc execută zilnic misiuni cu un pachet de 30 de avioane F35, F16 Gripen, F18 A10, Tornado și AWAX. Misiunile executate sunt unele tactice de transport de inserție, extracție personal, transport de materiale cu debarcare rapidă, misiuni de parașutare, misiuni de lansare de containere, misiuni de evacuare medicală și misiuni de noapte.
În cadrul acestui exerciţiu, „Suntem la bordul unui Airbus A400 aparținând Forțelor Aeriene ale Germaniei. Suntem în mijlocul unei misiuni de realimentare aeriană.
Practic, avionul nostru unu, folosit pentru transportul tehnic și militare, este folosit de această dată ca aeronavă cisternă, are un rezervor cu o capacitate de 50 de tone de combustibil și va realimenta în aer patru avioane de luptă tip tornado”, a transmis Cristi Popovici, reporter special Antena 3 CNN din Germania.
În cadrul acestui exercițiu, Air Defender 23 mulţinățional, 25 de națiuni se antrenează împreună în spaţiul aerian deasupra Europei în operaţiuni aeriene comune. Exercițiul Air Defender 23 este cel mai mare exercițiu al forțelor aeriene din istoria NATO și demonstrează solidaritatea transatlantică.
Concret, în perioada 12 și 23 iunie, aproximativ 10.000 de participanți din 25 de țări, inclusiv 250 de aeronave, se vor antrena în spațiul aerian european sub comanda Forțelor Aeriene Germane.
În contextul anvergurii, exercițiul Air Defender 23 este cel mai mare de acest fel în istoria NATO. Scopul este de a exercita operațiuni aeriene cu forțele aeriene ale aliaților. Se acordă o mare atenție optimizării și extinderii cooperării între națiunile participante.
În cadrul scenariului, acesta se bazează pe un scenariu de asistență NATO Articolul 5. Detașamentul Forțelor Aeriene Române participă la exercițiul Air Defender cu o aeronavă C-27 SPARTAN dislocată pe aerodromul Wunstorf și un detașament compus din personal navigant și tehnic, precum și un ofițer de legătură la centrul de operații aeriene Kalkar.
În acest sens, detașamentul românesc va efectua misiuni împreună cu Partenerii NATO. Împreună cu partenerii americani și germani pe aerodromul Wunstorf unde sunt dislocate 30 de aeronave de transport, detașamentul românesc planifică și execută zilnic misiuni pentru susținerea COMAO (Composite Air Operation) în cadrul unui pachet de 30 de aeronave (F35, F16, EF 2000, GRIPEN, F18, A10, RAFALE, TORNADO, AWACS).
Aşadar, misiunile executate sunt misiuni tactice de transport, inserție/extracție personal, transport de materiale cu debarcare rapidă, misiuni de parașutare, misiuni de lansare de containere, misiuni de evacuare medicală și misiuni de noapte de tip NVIS.
Detașamentul românesc este format din 21 militari din cadrul Bazei 90 transport Aerian și din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene.
Sursa – www.antena3.ro