Vâlcea: Anaconde, iguane, crocodili şi alte specii de reptile, într-o expoziţie la Muzeul Judeţean de Istorie

Vâlcenii pot admira în aceste zile nu mai puţin de 60 de reptile vii, din 40 de specii de pe cele cinci continente America, Africa, Europa, Asia şi Australia, în cadrul unei expoziţii deschise la Muzeul Judeţean de Istorie.

Expoziţia va fi deschisă până la sfârşitul lunii aprilie, iar animalele aparţin unui colecţionar din Arad.

„În aceste zile vâlcenii, şi mă adresez cu precădere copiilor, pot vedea pe viu un număr de 60 de reptile de pe toate continentele, şerpi veninoşi, şerpi constrictori, ţestoase, aligatori — în jur de 40 de specii, după cum ne-a precizat colecţionarul din Arad.

Avem specii de şerpi veninoşi cum ar fi mamba negru, mamba verde, vipera cu corn, crotali, cobre, dar şi constrictori — anaconda, boa, piton. Avem crocodil pitic, mai multe specii de aligatori, şopârle gekko, Agave, iguane. Este o ocazie unică, aşadar, de a vedea pe viu, aceste animale cu totul deosebite”, a precizat directorul Muzeului Judeţean, Claudiu Tulugea. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata