Anii ’50 în Vâlcea: O perioadă de represiune și construcție a penitenciarelor
Contextul istoric al regimului comunist
În anii ’50, județul Vâlcea a traversat o perioadă sumbră, marcată de represiunile regimului comunist. În această eră, autoritățile au operat două penitenciare pentru cei considerați dușmani ai poporului: unul la Ocnele Mari și altul în sudul Râmnicului. Cu toate acestea, numărul deținuților politici depășea capacitatea acestor instituții, ceea ce a determinat necesitatea construirii unui nou penitenciar.
Planurile de extindere a sistemului penitenciar
Conform profesorului Nicolae Dinescu, lideri precum Gheorghiu Dej și Ana Pauker au inițiat un plan ambițios pentru construirea unor noi unități penale în Oltenia. Aceasta s-a dovedit esențial având în vedere deteriorarea structurii vechiului penitenciar din Ocnele Mari. Autoritățile locale ale Partidului Muncitoresc Român (PMR) din Râmnicu Vâlcea au fost solicitate să identifice un teren adecvat pentru noua construcție.
Naționalizarea terenurilor și decizia de construire
Recent naționalizate, terenurile boierilor din zona nordică a Râmnicului au fost alese ca locație pentru noul penitenciar. În 1949, Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române (RPR) a decis construirea celui mai mare penitenciar din Oltenia la ieșirea spre Sibiu. Proiectul prevedea o clădire cu formă de H care urma să adune nu doar prizonierii transferați din Ocnele Mari, ci și pe cei capturați ulterior.
Condițiile inumane ale detenției
La Ocnele Mari se desfășurau greve și proteste datorate condițiilor extrem de dificile întâmpinate de prizonieri. Istoricul Sorin Oane subliniază că numărul mare al celor încarcerați într-un spațiu restrâns contribuia la creșterea mortalității printre acești oameni.
Finalizarea lucrării și impactul asupra bugetului național
Construcția „Penitenciarului Râmnicu Vâlcea” s-a dovedit costisitoare pentru bugetul postbelic al României; totuși, autoritățile își propuseseră finalizarea lucrării până în 1952. Numărul arestărilor crescuse alarmant printre clerici și intelectuali care se opuneau colectivizării.
Destinul nefericit al noului penitenciar
Lucrările erau aproape finalizate când regimul comunist a decis să renunțe la proiect din cauza lipsei fondurilor sau poate ca urmare a unei vizite critice efectuate de Gheorghiu Dej. Astfel că Vișinescu – cunoscut ca unul dintre cei mai temuti torționari – ar fi fost mutat disciplinar către alte unități penale.
Începând cu 1954, fosta clădire penală devine sediu pentru Școala Silvică din Curtea de Argeș; ulterior transformându-se într-un liceu silvic respectabil care pregătise generații întregi.
Transformarea locuinței foamei într-un centru educațional modern
Astfel că astazi fosta instituție penalã este situată într-o zonã modernã a oraşului Râmnicu Vâlcea şi serveşte drept campus şcolar bine dotat şi apreciat atât local cât şi naţional.
Profesor Narcisa Popa remarcã cum acest loc plin istorie sinistrã s-a transformat intr-un spatiu dedicat educatiei si dezvoltarii tinerelor generaţii: „Dintr-un iad concentraţionar am ajuns sa avem o frumoasă unitate şcolară unde tinerii vin să studieze.”
