Vâlcea:Incendiul din Drăgăşani, încă nestins după 9 ore de la izbucnire; pompierii vor interveni şi în cursul nopţii

Pompierii militari vor interveni şi în cursul nopţii pentru stingerea incendiului izbucnit sâmbătă dimineaţa la un depozit de anvelope din Drăgăşani, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, flăcările nu mai au intensitate, însă sunt în continuare focare, cantitatea de cauciuc depozitată în cele două anexe care s-au aprins fiind destul de mare.

„Urmează ca în cursul acestei seri (sâmbătă – n.r.) să fie stabilit numărul de cadre care vor rămâne să intervină peste noapte , pentru stingerea completă fiind necesară relocarea şi stingerea (acolo unde este necesar) unei cantităţi mari de cauciuc”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Acesta a precizat că, pe timpul zilei, au intervenit aproximativ 40 de pompieri militari, atât de la Drăgăşani, cât şi de la Râmnicu Vâlcea, în zonă fiind trimise 6 autospeciale de stingere, un echipaj CBRN şi unul SMURD, plus încă trei autospeciale de comandă şi un utilaj al Comitetului local pentru Situaţii de Urgenţă din Drăgăşani.

Populaţia de pe o rază de 6 kilometri în jurul incendiului a fost avertizată prin sistemul Ro-Alert să evite să se apropie de focar şi să ia toate măsurile pentru a se proteja (să rămână în incinte, cu geamurile închise), fumul degajat fiind toxic.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata