Valoarea poliţelor RCA trebuie să crească

Valoarea poliţei RCA trebuie să crească, a fost concluzia unanimă a societăţilor de asigurare prezente joi (4 martie 2010) la Conferinţa Naţională a Asigurărilor Auto. Ei susţin că valoarea medie anualizată a RCA ar trebui să ajungă la circa 165 de euro, faţă de 135 de euro, cât este acum.

‘Ar trebui ca valoarea medie anualizată a RCA să ajungă la circa 165 de euro, faţă de 135 de euro, cât este acum, este de părere Cătălin Stroe, de la Asirom’, amintind că, şi în Bulgaria, RCA este acum de 170 de euro, la nivel mediu anualizat. ‘Piaţa va fi aceea care va decide când şi cu cât poate fi crescută valoarea primei de RCA’, a mai spus Cătălin Stroe.

Pentru a se stabili cât mai corect nivelul de risc, ar fi bine ca asiguratorii să aibă acces şi la cazierul rutier al celor care doresc să se asigure, a mai spus Cătălin Stroe.
‘Este clar că RCA trebuie să crească’, a fost de părere şi Mihai Halalău, de la Uniqa Asigurări.
Dacă rata netă combinată este depăşită cu 50 la sută, atunci acesta este nivelul de creştere a primei de RCA’, a adăugat reprezentantul societăţii de asigurare, care a mai precizat că şi daunele pentru vătămări corporale cresc şi tind spre nivelul din vest, ceea impune creşterea primelor de asigurare.

‘Desigur că piaţa are o limită de putere de cumpărare, dar nu se poate vorbi despre limita puterii de cumpărare numai la achitarea RCA, dar nu şi atunci când se cumpără o maşină, care este din ce în ce mai scumpă’, a spus un alt asigurător.
Un alt argument care impune creşterea primelor RCA este acela că societăţile de asigurare trebuie să îşi constituie rezerve pentru daune, în procesele penale cererea de despăgubire fiind cea maximă (2,5 milioane euro), deşi instanţele nu au aprobat niciodată un astfel de nivel, a subliniat Mihai Halalău.

Valoarea pagubelor a depăşit creşterea valorii poliţelor de asigurare, iar subdimensionarea primelor RCA şi CASCO a ajuns să îi îngrijoreze şi pe reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, care cer suplimentarea capitalului aferent asigurărilor auto, atunci când primele nu sunt corelate cu riscurile, a mai amintit Cristian Constantinescu, preşedintele Uniuniii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România.

Citește și
2 Comentarii
  1. pensionar spune

    Mi se pare aberant cum se scunpeste totul dupa realegerea celui care a promis paradisul in Romania.Umilinta, nedreptatea, scunpirile, cum se poate exprima in termeni civilizati, cand suntem condamnati la eutanasie lenta, fara anestezic.

  2. abcdef spune

    da cine la votat pe cel care a promis paradisul in Romania?!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata