Venitul minim garantat, acordat în funcţie de proprietăţi

Venitul minim garantat ar urma să se acorde în funcţie de veniturile, dar şi de proprietăţile beneficiarilor, potrivit unui proiect de lege aprobat miercuri (25 august 2010) de Guvern.

„Dacă anchetele sociale arată că are o proprietate, o casă, un teren, o maşină, toate acestea intră în calculele venitului global, să zicem, pe care le avem în vedere atunci când acordăm acest venit”, a explicat ministrul Muncii, Mihai Şeitan.
Prin modificările propuse la Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, sunt instituite amenzi de 500-1.000 de lei pentru primarii care avizează în mod abuziv deciziile de acordare a venitului minim garantat pentru persoane care nu îndeplinesc condiţiile de primire a acestui ajutor.

„Sunt sancţiuni financiare destul de puternice în special împotriva primarilor, pentru că ei aprobă anchetele sociale în final, alături de persoana care e pusă să facă anchetele”, a apreciat Şeitan.
De asemenea, solicitanţii ajutorului vor fi sancţionaţi pentru completarea de declaraţii neadevărate privind situaţia lor materială, urmând ca, după anchete sociale, să fie obligaţi să restituie sumele încasate în mod abuziv. Totodată, prin proiectul legislativ anchetele sociale pentru acordarea venitului minim garantat trec de la primării la Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata