Veniturile grupului eMag, în anul 2020, au fost de aproape 9 miliarde de lei

Grupul eMag a înregistrat, anul trecut, venituri de 8,93 de miliarde de lei, dintre care veniturile în România au reprezentat 5,42 miliarde de lei, se arată într-un comunicat al companiei, transmis miercuri AGERPRES.

În perioada de referinţă, operaţiunile eMag din Ungaria şi Bulgaria au consemnat o creştere de 87%, faţă de intervalul similar din 2019, până la valoarea de 2,1 miliarde de lei.

În conformitatea sursei citate, Dante International SA, compania care include eMag România, Fashion Days România şi realizează vânzări pentru eMag Bulgaria şi eMag Ungaria, a înregistrat o cifră de afaceri de 6,72 miliarde de lei, la 31 decembrie 2020.

„Odată cu intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare, eMAG îşi propune să îşi consolideze prezenţa în regiune prin investiţii de 3,2 miliarde de lei pentru a deveni un ecosistem regional de tehnologie. Investiţiile vor susţine crearea de infrastructură logistică prin extinderea reţelei easybox, dar şi printr-un nou centru logistic, cu o suprafaţă 130.000 de metri pătraţi, care permite integrarea a 1.000 de selleri în programul Fulfilment by eMAG. Valoarea investiţiei în noul hub este de 90 de milioane de euro. Pe plan internaţional, în Ungaria, unde ţinta este de vânzări de un miliard de euro în următorii patru ani, compania a deschis deja primele showroom-uri şi a instalat 160 de unităţi easybox. În Bulgaria, eMAG a inaugurat primul showroom şi se va concentra în continuare pe dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor sale către clienţi”, se menţionează în comunicatul retailerului online.

În sectorul eMag Marketplace, unul dintre vectorii de creştere ai companiei şi care se înscrie obiectivului de susţinere a antreprenoriatului digital, s-au înregistrat peste 36.000 de IMM-uri care vând în România, Bulgaria şi Ungaria, cu 80% mai mult faţă de anul anterior.

Anul trecut, aceasta a neutralizat prin compensare amprenta de carbon a operaţiunilor sale, ajungând la net zero, şi s-a angajat să reducă amprenta de carbon a produselor şi serviciilor pe întregul lanţ de aprovizionare la zero în următorii zece ani.

Încă din anul 2001, compania românească eMag a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria şi Ungaria.

În contextul eMag, grupul are în portofoliu brandul eMag, retailerul online de fashion Fashion Days, magazinul specializat în produse IT şi electronice PC Garage, compania românească de curierat rapid, local, naţional şi internaţional Sameday Delivery, atelierul de reparaţii Depanero, agenţia de marketing online Conversion Marketing, platforma de livrări la domiciliu de mâncare şi alte produse necesare casei tazz by eMag şi compania de software Zitec.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata