Ziua Drapelului Naţional, celebrată de MApN, Primăria şi Prefectura Municipiului Bucureşti

Ziua Drapelului Național va fi celebrată de Ministerul Apărării Naționale, Prefectura București și Primăria Capitalei prin manifestări ce încep miercuri, la ora 19,00, când va avea loc o scurtă ceremonie de coborâre a drapelului, care va fi depus la biserica Regimentului 30 Gardă ”Mihai Viteazul” din bd. G-ral. Vasile Milea.

Joi, începând cu ora 10,00, drapelul va fi adus în Piața Tricolorului, va fi binecuvântat de un preot militar și va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului național al României, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN) remis miercuri.

La acest eveniment au fost invitați reprezentanți ai unor instituții civile, militare și religioase, atașați militari străini acreditați la București, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.

Militari din celelalte garnizoane din țară vor participa la ceremoniile publice de înălțare a Drapelului Național organizate de autoritățile publice locale.

Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata