# Brașov se pregătește de Crăciun: 1,3 milioane de luminițe vor împodobi orașul > La Brașov au început pregătirile pentru sezonul sărbătorilor de iarnă, iar iluminatul festiv va fi aprins pe 30 noiembrie, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun. În acest an, decorurile vor incl... Publicat: 31 octombrie 2025, 13:20 · Actualizat: 31 octombrie 2025, 11:48 · Autor: Adrian Rusu · Categorie: [Actualitate](https://financiarul.ro/actualitate/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/actualitate/brasov-se-pregateste-de-craciun/ · Publicație: Financiarul ![Brașov](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2025/10/buildings-4011921_1280-1024x686.jpg) La Brașov au început pregătirile pentru sezonul sărbătorilor de iarnă, iar iluminatul festiv va fi aprins pe 30 noiembrie, odată cu deschiderea [Târgului de Crăciun](https://financiarul.ro/utile/targuri-de-craciun-2025-calendar/). În acest an, decorurile vor include un nou concept pentru bradul din Piața Sfatului, dar și iluminarea monumentelor istorice și a Aleii de sub Tâmpa. ## Brașov, pregătit de sărbători sub milioane de lumini Primăria a început deja instalarea decorațiunilor pe bulevardul Eroilor și strada Nicolae Iorga, iar viceprimarul Dan Ghiță a detaliat planurile pentru ediția din acest an. „Ne pregătim intens pentru sărbătorile de iarnă. Știu că suntem pe final de octombrie, dar nici nu vă puteți imagina cât de repede o să treacă luna noiembrie și o să aprindem luminile de sărbătoare în municipiul Brașov. Avem 1.300.000 de luminițe, care, pe 30 noiembrie, se vor aprinde. O să începem din Piața Sfatului, unde bradul de anul acesta sunt convins că va fi o surpriză extraordinar de plăcută. În primul rând este un brad foarte înalt, foarte frumos, ca de obicei, însă la partea de iluminat avem niște noutăți absolute. De asemenea, luminăm clădiri importante din municipiul Brașov - Casa Junilor, Poarta Schei, Poarta Ecaterinei - monumente importante care vor avea în perioada sărbătorilor de iarnă o altă imagine, mult mai luminoasă. De asemenea, pe Aleea de sub Tâmpa avem niște idei care sunt convins că o să le placă brașovenilor. Pe lângă Piața Sfatului, ne concentrăm pe zona Rectorat, așa cum am făcut-o și anul trecut, și nu a fost o greșeală. În Piața Sfântul Ioan ne dorim mai multe lucruri anul acesta și le promitem brașovenilor și turiștilor niște surprize. De asemenea, în Piața Brassai vom avea niște surprize în perioada sărbătorilor de iarnă. Se montează de zor luminițele de sărbători și eu cred că până undeva prin 26 noiembrie o să fim gata, o să facem niște probe, iar pe 30 îi invităm pe toți brașovenii în Piața Sfatului. Nu vă faceți alt program! Ne vedem în Piața Sfatului, la deschiderea oficială a Târgului de Crăciun de la Brașov, aprinderea luminițelor de sărbătoare în oraș, aprinderea luminițelor din bradul de Crăciun și un concert extraordinar”, a declarat viceprimarul. ## Decor spectaculos în centrul istoric În total, orașul va fi împodobit cu aproximativ 1,3 milioane de beculețe, menite să aducă atmosfera magică a sărbătorilor și să pună în valoare arhitectura istorică a Brașovului. Centrul vechi va include mai multe puncte de atracție: Piața Sfatului, care va găzdui Târgul de Crăciun și spectacolele de pe scenă, Piața Sfântul Ioan, zona din fața Rectoratului și Aleea de sub Tâmpa, care va deveni un spațiu ideal pentru fotografii, datorită figurinelor de mari dimensiuni amplasate acolo. ## Instalații luminoase în mai multe cartiere Pentru a extinde atmosfera de sărbătoare, Primăria Brașov va instala decorațiuni 3D și în alte zone ale orașului — la Maternitate, Casa Armatei, Calea București (intersecție cu Saturn), precum și Calea Feldioarei (intersecție cu b-dul Griviței). De asemenea, modele și șiruri luminoase vor împodobi Piața Sfatului, piațetele Sf. Ioan, Apollonia Hirscher, Brassai, dar și străzile Republicii, Mureșenilor, Nicolae Bălcescu, Barițiu, Brâncoveanu, Poarta Schei, Prundului, Grigoraș Dinicu, G. Dima, N. Iorga, Eroilor, alături de Aleea Tiberiu Brediceanu, Șirul Beethoven, Șirul Livezii, Piața Unirii și zona Casa Armatei – După Ziduri. Brașovul promite astfel o ediție spectaculoasă a sărbătorilor de iarnă, cu lumini, culoare și evenimente dedicate locuitorilor și turiștilor care vor veni să admire orașul în straie de [Crăciun](https://ro.wikipedia.org/wiki/Cr%C4%83ciun).