# Cozi absurde și buletine necitibile. Ce au reclamat românii pe platforma Fără Hârtie > În prima săptămână, platforma Fără Hârtie a adunat zeci de sesizări despre birocrație. Românii reclamă cozi la Fisc și probleme cu buletinele electronice. Publicat: 10 martie 2026, 03:06 · Autor: Adrian Rusu · Categorie: [Actualitate](https://financiarul.ro/actualitate/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/actualitate/cozi-absurde-si-buletine-necitibile-ce-au-reclamat-romanii-pe-platforma-fara-hartie/ · Publicație: Financiarul ![platforma Fără Hârtie](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2026/03/platforma-Fara-Hartie-1773104763-1024x576.jpeg) Platforma „Fără Hârtie”, lansată pentru a reduce birocrația, a fost asaltată în prima săptămână de sesizări care descriu un sistem administrativ blocat în proceduri absurde. Cele mai multe plângeri vizează declarațiile fiscale și problemele generate de noile buletine electronice, care în loc să simplifice, complică viața cetățenilor. Inițiativa, anunțată de vicepremierul Oana Gheorghiu, permite oricărui cetățean să semnaleze blocajele din administrația publică. Potrivit unei analize a sesizărilor realizată de [Adevarul](https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/ce-au-reclamat-romanii-pe-platforma-fara-hartie-2513830.html), experiențele românilor cu statul scot la iveală o lipsă acută de digitalizare reală și comunicare între instituții. ## Declarațiile fiscale, un coșmar birocratic Secțiunea cu cele mai multe nereguli reclamate pe platforma Guvernului este cea legată de „Declarații fiscale”. Relatările unor cetățeni par desprinse din scenarii absurde, ilustrând un aparat birocratic ineficient. „Am primit o notificare că îmi lipsește o declarație, am așteptat la o coadă kilometrică și mi s-a înmânat o declarație după care am fost dată afară ca să completez declarația, după care să mă trimită la alt birou”, a povestit o persoană. Alte sesizări arată cum procedurile online sunt anulate de obligația de a interacționa fizic cu ghișeul. „La schimbarea certificatului de atestare fiscală , se depune toată documentația on-line, dar se solicită depunerea vechiului certificat. De ce nu îl putem autodistruge, în condițiile în care nu mai este valabil?”, se întreabă un alt contribuabil. O altă experiență descrie un circuit inutil între ghișee pentru o simplă plată cu cardul: „După ce am stat la coada la ghișeu sa cumpar titluri de stat, când am ajuns la rand am spus ca vreau sa plătesc cu cardul bancar. Am fost trimis la alt ghișeu sa plătesc cu cardul si apoi a trebuit sa revin la ghiseul initial pentru a cumpăra titlurile”. ## Digitalizare cu obstacole: Online, dar tot la ghișeu Lipsa digitalizării reale și a comunicării între instituțiile statului generează drumuri inutile și frustrare. Un cetățean reclamă că trebuie să parcurgă 50 de kilometri pentru a duce o dovadă de plată, deși tranzacția a fost făcută la ANAF. „De fiecare dată când efectuăm plata directă la ANAF Mangalia pentru asigurarea de sănătate a soției trebuie să ne deplasăm 50 km până la CJAS Constanța pentru a duce o copie după dovada plății pentru activarea ei în sistem. Nu funcționează nici comunicarea între instituții, nici comunicarea prin mail între mine și CJAS pentru a trimite dovada plății pe canalul electronic”, spune acesta. Chiar și atunci când procedurile se pot iniția online, finalizarea lor impune prezența fizică. „Am depus online, cu procură notarială, solicitare de înrolare în SPV și am depus formularul 150 online, iar apoi am primit un răspuns pe email în care mi se solicita să mă prezint la ghișeu cu documentele. De ce să mai transmit online dacă tot ajung la ANAF?!!!!”, se plânge altcineva. Imposibilitatea de a plăti taxele din străinătate este o altă problemă semnalată: „Sunt plecat din țară și nu pot să-mi plătesc impozitele pentru că Primăria refuză să se înroleze în ghișeul.ro. Se plâng că nu au bani la buget, dar nu poți să plătești decât cash la casierie”. ## Buletinul electronic, o complicație în loc de soluție Cărțile electronice de identitate (CEI), menite să simplifice interacțiunea cu statul, par să creeze mai multe probleme din cauza implementării deficitare. Un cetățean a primit un document de identitate nefuncțional. „Am primit un buletin electronic în data de 11.01.2026 care nu poate fi citit. Am cerut schimbarea lui și mi s-a spus că nu se poate, să umblu cu o adeverință (A4) eliberată de poliție pentru dovada adresei. Au promis că în 30 de zile se remediază situația. Până acum nu s-a remediat”, a reclamat acesta. Cea mai frecventă problemă este imposibilitatea de a actualiza adresa de domiciliu pe cipul documentului. „Reședința nu apare înscrisă în CEI, se eliberează o hârtie”, spune o persoană. Altcineva detaliază blocajul: „Am cartea de identitate electronică de câteva luni și mi-am schimbat domiciliul. Nu se poate actualiza adresa de domiciliu pe cip. Este necesar să solicit un nou act de identitate doar cu programare online. Pe site nu este această opțiune”. Situația este confirmată și de alt utilizator: „Doresc să-mi schimb domiciliul actual și nu se poate realiza acest lucru pentru că „nu există procedură”. (...) La ce mai avem nevoie de CEI? Cu cea clasică rezolvam rapid, prin emiterea unei noi cărți de identitate”. ## Reacția Guvernului: Cum vor fi rezolvate sesizările Referitor la problemele cu buletinele electronice, vicepremierul Oana Gheorghiu a recunoscut existența unor deficiențe în sistem. „Din nefericire statul știe să se saboteze el pe el singur. Sunt multe instituții care încă nu și-au descărcat aplicațiile cu care pot citi aceste noi cărți de identitate sau nu și-au cumpărat acele cititoare”, a afirmat aceasta la RFI. Oana Gheorghiu a explicat și care sunt pașii următori pentru sesizările depuse pe platformă. Fiecare reclamație va putea fi urmărită, iar Guvernul promite transparență și rezolvarea problemelor pe rând. „Oamenii vor afla, primesc un tracking number, cu care își pot urmări sesizarea, astfel încât să știe în fiecare clipă ce se întâmplă cu ea (…). Noi vă promitem că în fiecare lună vom avea o raportare cu primele zece domenii. Pe măsură ce rezolvăm, vom trece la următoarele. Încercăm să facem lucrurile astfel încât să nu mai poată fi întoarse din drum”, a precizat vicepremierul.