# Daciana Sârbu, replici acide în scandalul repatrierii fiicei sale: Zborul era gol > Daciana Sârbu și activista Dana Hering au avut un schimb de replici acide pe tema repatrierii eșuate a Irinei Ponta din Dubai. Sârbu acuză o intervenție a ministrului Oana Țoiu. Publicat: 5 martie 2026, 21:16 · Autor: Adrian Rusu · Categorie: [Actualitate](https://financiarul.ro/actualitate/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/actualitate/daciana-sarbu-replici-acide-in-scandalul-repatrierii-fiicei-sale-zborul-era-gol/ · Publicație: Financiarul ![Daciana Sârbu](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2026/03/Daciana-Sarbu-1772738165.jpeg) Un schimb dur de replici pe rețelele sociale a izbucnit între Daciana Sârbu și activista Dana Hering, pe fondul controversei legate de repatrierea eșuată din Dubai a fiicei minore a fostului premier Victor Ponta. Disputa a pornit după ce Irina Ponta ar fi fost exclusă de pe un zbor de repatriere în urma unei presupuse intervenții a ministrului de Externe, Oana Țoiu. Scandalul a început după ce fiica fostului premier, convocată la consulat, a fost dată jos dintr-un autocar care se îndrepta spre aeroport. Potrivit informațiilor din spațiul public, citate de Adevărul, decizia ar fi venit după un telefon dat de ministrul Oana Țoiu, care însă a evitat să confirme sau să infirme acuzația în cadrul unei conferințe de presă. ## Ce a declanșat disputa online Activista Dana Hering a publicat o postare pe Facebook în care a apărat-o pe Oana Țoiu și a criticat atenția mediatică acordată cazului. Ea a pus sub semnul întrebării prioritatea acordată fiicei fostului premier, în detrimentul altor cetățeni români aflați în situații similare. „Acum am văzut și eu conferința de presă. Absolut jenant jurnalismul din România, sub orice critică. Oare cum s-au simțit TOȚI părinții din România, văzând că doar fata lui Ponta contează? Oare cum s-au simțit copiii care sunt încă departe și NU sunt fata lui Ponta? Și de ce fata lui Ponta trebuie să fie subiectul numărul 1 într-o conferință a ministrei MAE, cu mii de oameni care încearcă să găsească soluții de a ajunge acasă și atâtea teme care e nevoie să fie lămurite? În orice țară cu democrație funcțională, orice demnitar care, în situații de criză, își prioritizează familia pe criterii politice, în detrimentul altor cetățeni, ar trebui să își dea demisia în secunda doi. Fata de aproape 18 ani a lui Ponta, care trăia neînsoțită într-un apartament din Dubai, lua locul unui alt copil, pentru că mai sunt 94 de copii care așteaptă zborul spre România. Dar asta nu-i interesează pe jurnaliștii neamului”, a scris Dana Hering. ## Replica Dacianei Sârbu: „Ministrul a sunat și a spus că nu dă bine” La scurt timp, Daciana Sârbu a răspuns direct la postarea activistei. Mama Irinei Ponta a susținut că fiica sa îndeplinea toate criteriile pentru repatriere și a acuzat-o direct pe Oana Țoiu că a intervenit personal pentru a bloca plecarea fetei. „Stimată doamnă, 1. Irina este minoră până împlinește 18 ani - așa e legal! 2. Irina NU este rezidentă în UAE. 3. Eu nu am vorbit cu nimeni - ei au chemat-o la Consulat să o ducă la zborul de Oman, pentru că am anunțat consulatul de sâmbătă că e acolo și că îmi doresc să o aduc înapoi cât mai repede, cum au făcut atâția români până li s-a mai răspuns la telefon. 4. Zborul este pe jumătate gol - deci nu lua locul nimănui. 5. Sper să vă puteți pune în locul meu când sună copilul și plânge că stă în subsol și să nu fiți vreodată în situația asta. Dacă era «privilegiată»”, zbura de sâmbătă, cum s-au întors atâția. Nu comentez de obicei și nu suport conflictele, dar doamnă ministru exact asta a făcut. A sunat și a spus că nu „dă” bine să fie copilul în avion și că lucrurile nu pot rămâne așa!”, a comentat Daciana Sârbu. ## Întrebarea finală: „De ce nu și-au chemat copilul acasă săptămâna trecută?” Dialogul nu s-a oprit aici. Dana Hering a revenit cu o nouă postare, în care a publicat răspunsul Dacianei Sârbu și a ridicat o nouă problemă. Activista a întrebat de ce părinții, fiind politicieni informați, nu au acționat mai devreme pentru a-și aduce fiica în țară, având în vedere alertele MAE privind situația tensionată din Orientul Mijlociu. „Doamna Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta și mama Irinei Ponta, a comentat la postarea mea, așadar punem și punctul ei de vedere. Sunt sigură că vom afla în câteva ore dacă „avionul e pe jumătate gol”, în condițiile în care mai sunt copii rămași fără transport în zonă și atât de mulți cetățeni care nu au soluții de repatriere. Și da, doamnă Daciana Sârbu, ne punem în locul oricărui părinte al cărui copil e blocat într-o zonă de conflict și nu are soluțiile domnișoarei Irina, adică propriul apartament, casă-masă. Mai rămâne o singură întrebare. Ambii părinți sunt politicieni, deci au cât de cât idee despre situația și conflictele internaționale. De ce nu și-au chemat copilul acasă săptămâna trecută, când se știa deja că se va declanșa un conflict major în zonă? Că nu ministrul de Externe a trimis-o la studii în Dubai”, a conchis Hering. *Sursa: [Adevarul](https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/daciana-sarbu-schimb-de-replici-acide-dupa-2513017.html)*